Sindicaliştii din sănătate, membri ai Federaţiei Sanitas, intră de astăzi în grevă generală, pe termen nelimitat, însă la Tulcea activitatea în Spitalul Judeţean de Urgenţă se va desfăşura „aproape normal”, spune preşedintele organizaţiei, Neculai Negrea.

„La Tulcea oricum suntem ca şi în grevă generală, pentru că abia reuşim să asigurăm serviciile medicale din cauza deficitului de personal, care este 26,5 % per total. La noi, mâine nu vor fi întrerupte serviciile de urgenţă, legislaţia nu ne permite, iar cei care sunt deja internaţi vor beneficia de îngrijiri medicale. Sunt câteva cazuri unde există mai mulţi colegi, iar atunci, din trei, unul va intra în grevă, dar listele încă sunt deschise, nu sunt definitivate şi activitatea va fi aproape de normal. Suntem dispuşi să întrerupem greva pentru a asigura urgenţele şi ce este necesar pentru că, trecând peste lipsa de personal şi peste proiectul acesta prost al legii salariale, noi trebuie să avem grijă de pacienţi. Nu ne permitem să nu le acordăm îngrijirile medicale de care au nevoie. Dacă eram mai mulţi, probabil am fi putut face o grevă mai <<ca la carte>>. Oricum suntem foarte puţini, aşa că suntem cumva ca în grevă tot timpul. Abia suntem minimul necesar şi nu putem să fim în grevă ca în alte spitale. Nu cred că vor fi cazuri care nu vor fi luate, pentru că nu avem cum. Doar la ambulatoriu ar fi posibil, dar încă nu sunt hotărâte colegele de-acolo. De exemplu, la Constanţa îşi permit să închidă ambulatoriul de specialitate, fiindcă  este personal un pic mai mult decât la noi şi altfel se pot desfăşura activităţile specifice”, ne-a declarat, ieri, Neculai Negrea.

Conform legii, pe durata protestului va fi asigurată o treime din activitatea normală a fiecărei unităţi medicale.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.