Timp de trei zile, locuitorii şi turiştii sunt invitaţi să participe la manifestările organizate cu prilejul „Zilelor Oraşului Sulina”, programate în perioada 14-16 august.
Organizat de Consiliul Local Sulina, Primăria Oraşului Sulina, Casa de Cultură Sulina şi Asociaţia Euxinus Sulina, evenimentul va reuni spectacole artistice, manifestări dedicate Zilei Marinei şi tradiţionalele concursuri marinăreşti.
Programul va debuta vineri, 14 august, la ora 20:00, cu un spectacol folcloric. Invitată va fi Angelica Flutur, iar pe scenă vor evolua şi Ansamblul Dobrogeanca, Ilaria Nica şi Florentina Dunaev.
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Marinei, manifestările vor începe la ora 11:00 cu deschiderea oficială, o slujbă religioasă şi sosirea simbolică a Zeului Neptun. De la ora 11:30, în faţa Primăriei Sulina, vor avea loc concursurile marinăreşti. Participanţii se vor întrece în probe de caiac, înot, alergare în sac, skandenberg, băut bere şi tras parâmă.
Pentru concursurile de caiac, înot, alergare în sac şi skandenberg vor fi acordate câte trei premii, iar pentru probele de băut bere şi tras parâmă câte un premiu. Înscrierile se fac până la 14 august, la sediul Casei de Cultură Sulina, de pe strada Costache Negri nr. 10. Tot sâmbătă, de la ora 19:00, pe scenă vor urca Radu Pietreanu şi Dan Ciotoi – Generic, alături de Chitariştii de la Argeş şi Clubul Sun Rise Sulina, iar seara se va încheia cu un spectacol de lasere. Manifestările se vor încheia duminică, 16 august, când, începând cu ora 20:00, vor susţine recitaluri Alexandra Canareica, Schimbul 3, Andrei Dunaev, Grupul EST şi Grupul Şoapte din Deltă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
