Deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu, acuză USR și PNL că au ales să blocheze reforma privind integritatea pentru a-l proteja pe președintele USR, Dominic Fritz, susținând că această decizie poate costa România 770 de milioane de euro.
Parlamentarul afirmă că deși au vorbit ani la rând despre morală, statul de drept și toleranță zero față de problemele de integritate, au renunțat la aceste principii atunci când legea l-a vizat pe propriul lider. Reforma privind integritatea reprezintă un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar respingerea acesteia pune în pericol fonduri europene importante destinate investițiilor și dezvoltării.
,,770 de milioane de euro pierdute pentru România. Un singur beneficiar politic. Dominic Fritz. USR și PNL au demonstrat că, pentru ei, integritatea este un slogan, nu un principiu. Cât timp legile îi vizau pe adversarii politici, vorbeau despre morală, despre statul de drept și despre toleranță zero. În momentul în care legea a ajuns să îl privească pe propriul președinte, Dominic Fritz, au ales să o respingă. Acesta este adevăratul test al caracterului politic. Respecți aceleași reguli și pentru ai tăi sau schimbi regulile când interesul de partid o cere? Pentru a îl proteja pe liderul USR, au preferat să blocheze reforma privind integritatea, deși aceasta reprezintă un jalon din PNRR. România riscă astfel să piardă 770 de milioane de euro, bani destinați investițiilor și dezvoltării, din cauza unui calcul politic făcut în interesul unui singur om. Ipocrizia are multe forme. Aceasta este una dintre ele. Integritatea nu poate fi negociată. Nu poate fi suspendată. Nu poate fi rescrisă pentru a salva un președinte de partid. „Fără penali” a fost un slogan. „Integritate până la Dominic Fritz” pare să fi devenit regula”, a declarat deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu.
De asemenea, parlamentarul critică abținerea USR în Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților la votul asupra proiectului de lege care acordă statului român drept de preempțiune asupra gazelor din Neptun Deep.
Sergiu Constantinescu spune că, deși a criticat în repetate rânduri ritmul accelerat în care sunt adoptate proiectele de lege în Parlament, nu înțelege decizia USR de a se abține de la un vot pe care îl consideră esențial pentru securitatea energetică a României și pentru dreptul statului de a avea prioritate asupra propriilor resurse.
,,În Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, USR s-a abținut la votul asupra proiectului de lege care oferă statului român drept de preempțiune asupra gazelor din Neptun Deep. Da, legile sunt împinse astăzi înainte într-un ritm care transformă Parlamentul într-un simplu oficiu de arhivare legislativă. Am criticat acest lucru și continui să o fac. Dar să te abții de la o decizie care ține de securitatea energetică a României și de dreptul statului român de a avea prioritate asupra propriilor resurse, în timp ce faci parte din guvern, este cel puțin greu de înțeles”, a subliniat deputatul PSD de Tulcea.
