Şase sportivi din comuna Baia, legitimaţi la ACS Miyagi Cogealac, au obţinut rezultate foarte bune la Kempo Open Cup Slobozia, competiţie desfăşurată sâmbătă, 12 septembrie.
Sportivii din comuna Baia care au urcat pe podium sunt: Dorian Orodel, care a obţinut locul I, Darius Tănase, clasat tot pe locul I, şi David Nisif, care a reuşit, de asemenea, să cucerească locul I. Pe podium au mai urcat Daria Vicol, care a obţinut locul II, precum şi Alexandra Zinovei şi Costin Orodel, ambii clasându-se pe locul III.
Clubul a participat cu un lot format din 20 de sportivi. Bilanţul competiţional este unul deosebit de bun: 10 sportivi au obţinut locul I, 4 sportivi au urcat pe locul II, iar alţi 6 au încheiat competiţia pe locul III.
„Felicitări sportivilor noştri care ne fac foarte mândri ori de câte ori participă la competiţii! Felicitări domnului antrenor Gabriel Manta pentru toată munca depusă! Felicitări părinţilor implicaţi în susţinerea copiilor! Succes pe mai departe”, a transmis primarul comunei Baia, Liliana Marinescu.
