Cetăţenii din localitatea Panduru vor beneficia de un sistem modern de iluminat public, după ce Primăria comunei Baia a semnat, luni, contractul pentru modernizarea reţelei de iluminat public din localitate. Anunţul a fost făcut de primarul comunei Baia, Liliana Marinescu, care a precizat că investiţia reprezintă un pas important în procesul de modernizare a iluminatului public din localitate. Potrivit edilului, în luna iulie a fost finalizat proiectul de modernizare a iluminatului public din localitatea Ceamurlia de Sus, prin montarea unor noi lămpi de iluminat inteligente. Acum, acelaşi tip de investiţie va fi realizat şi în Panduru.

Primarul susţine că modernizarea sistemului de iluminat din Panduru vine şi în urma problemelor semnalate de localnici.

 „Ştiu foarte bine problemele cu care v-aţi confruntat: becuri care se ardeau frecvent, numeroase sesizări, intervenţii repetate şi costuri ridicate pentru întreţinerea unui sistem care, în ciuda tuturor eforturilor, nu reuşea să ofere un serviciu eficient, cu atât mai puţin unul performant”, a transmis primarul comunei Baia, Liliana Marinescu.

Edilul afirmă că le-a promis locuitorilor că va interveni pentru remedierea situaţiei, iar semnarea contractului reprezintă un prim pas concret în acest sens. Lucrările sunt programate să înceapă în luna octombrie, când va fi demarată montarea noului sistem de iluminat public inteligent în Panduru. Potrivit administraţiei locale, noul sistem este destinat să ofere un iluminat public mai modern, mai eficient şi mai fiabil. În acelaşi timp, investiţia urmăreşte reducerea consumului de energie şi diminuarea numărului de intervenţii necesare pentru întreţinerea reţelei, astfel încât fondurile publice să fie utilizate mai responsabil. Primarul Liliana Marinescu a precizat că obiectivul administraţiei locale este ca fiecare localitate din comuna Baia să beneficieze de investiţii care răspund nevoilor reale ale comunităţii.

„Le-am promis locuitorilor din Panduru că voi interveni pentru a schimba această situaţie. Iată că astăzi facem un pas concret pentru a ne ţine de promisiune! Îmi doresc ca fiecare localitate din comuna noastră să beneficieze de investiţii care răspund nevoilor reale ale oamenilor. Pas cu pas, continuăm să modernizăm comuna Baia şi să transformăm promisiunile în fapte”, a transmis primarul comunei Baia.