Consiliul Local Tulcea a aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, indicatorii tehnico-economici şi studiul de fezabilitate pentru construcţia unei facilităţi de stocare a energiei electrice. Proiectul, evaluat la 9.916.143,65 lei (inclusiv TVA), urmează să fie depus pentru finanţare europeană prin Fondul de Modernizare, în cadrul programului gestionat de Ministerul Energiei. Cei trei consilieri AUR s-au abţinut la vot.
Urgenţa adoptării hotărârii a fost motivată de deschiderea platformei de depunere a proiectelor, programul guvernamental „Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei” având un buget total de 150 de milioane de euro.
Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, spune că, dacă prin construirea parcului fotovoltaic se va face o economie substanţială la iluminatul public sau pentru clădirile publice ale Primăriei, generând o reducere de aproximativ 50% a acestor cheltuieli, în contextul în care se va primi finanţare şi pentru capacitatea de stocare, acest procent va fi mărit undeva până la 75%.
„Am avut criza energetică anul acesta cu scăderea Dunării şi România produce foarte mult curent electric, dar nu are capacităţi de stocare. Dacă la 12.00 produce cel mai mult, este ora de vârf, nu are cum să o predea pe toată atunci. La consumatori nu poate ajunge atât timp cât nu o stochezi ca să o dai la orele când nu mai produci, precum noaptea, de exemplu. Şi atunci noi vrem să depunem cereri de finanţare şi pentru construirea unui parc, tot de o capa-citate între 2 şi 8 MW de stocare a energiei electrice, în aşa fel încât curentul electric pe care îl producem să îl putem gestiona cu costuri mult mai reduse pentru curentul pe care noi îl plătim pentru iluminatul public, pentru imobilele pe care le avem, pentru diferite alte utilităţi la care primăria plăteşte curent lunar. Astăzi am aprobat studiul fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, pentru că cel mai important este ca să ne încadrăm cu toate celelalte avize şi să putem depune la termen. În zilele următoare îl vom depune”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Noua staţie de stocare va fi conectată direct la viitorul parc fotovoltaic al Primăriei Tulcea, construit în zona cartierului Dallas. Această investiţie paralelă depăşeşte 2 milioane de euro, va avea o capacitate de producţie de 2MW pe an şi se află în prezent în faza de licitaţie pentru execuţia lucrărilor.
„Suntem în partea finală a licitaţiilor. Dacă nu vom avea contestaţii, probabil vom începe lucrările din această toamnă. La un parc fotovoltaic, nu lucrările sunt complexe, ci avizul tehnic de racordare, pe care l-am obţinut. Cea mai mare a lucrărilor o reprezintă montajul. Bateriile înseamnă foarte mult pentru un parc fotovoltaic”, a menţionat primarul municipiului.
Apelul de selecţie organizat de Ministerul Energiei vizează entităţile publice care vor să îşi dezvolte capacităţi de stocare a energiei verzi.
Cererile de finanţare se depun online pe platforma AFIR începând de luni, 28 septembrie, procesul urmând să se încheie pe 20 noiembrie. Evaluarea proiectelor se va derula în perioada 23 noiembrie 2026 – 2 martie 2027, iar primele contracte vor fi semnate începând cu 8 februarie 2027. Ghidul programului stabileşte că toate investiţiile aprobate trebuie să fie puse în funcţiune cel târziu până la finele anului 2029.
