Planurile măreţe ale Ministerului Transporturilor: Până în 2022 vom avea şi pod peste Dunăre, şi autostradă către Constanţa
Pentru podul de la Măcin, ministerul de resort şi-a propus anul 2020 ca termen de finalizare, în timp ce autostrada Galaţi – Brăila – Tulcea – Constanţa ar urma să fie gata doi ani mai târziu
Mult-aşteptatul Master – Plan al Ministerului Transporturilor, ce va reprezenta cadrul general pentru realizarea investiţiilor din domeniu în următorii ani, va avea o componentă care va cuprinde şi Tulcea. Cel puţin aşa rezultă din primele planşe orientative ale Master – Planului, făcute publice, zilele trecute, de Ministerul Transporturilor, în cadrul unei prezentări la Palatul Parlamentului şi în care sunt cuprinse planurile Guvernului Ponta pentru construcţia de autostrăzi până în 2022.
Astfel, în proiecţia „Programul de construcţii autostrăzi” apare autostrada Galaţi – Brăila – Tulcea – Constanţa. Cireaşa de pe tort este că, pe hărţile orientative ale Master – Planului întocmit de Ministerul Transportului figurează şi podul peste Dunăre, de la Măcin, care ar urma să fie gata până în 2020.