Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie, pensionarii cu venituri foarte mici, membri ai Asociaţiei Uniunea Pensionarilor din judeţul Tulcea, vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 200 lei. Banii au fost alocaţi de Ministerul Muncii şi Solidarităţii, prin Uniunea Generală a Pensionarilor din România, iar distribuirea acestora începe zilele acestea. Asociaţia Uniunea Pensionarilor din judeţul Tulcea a primit 9.000 de lei, bani care vor fi acordaţi pensionarilor cu pensii mai mici de 2.800 de lei. Pentru că numărul beneficiarilor este mare, iar în judeţ există numeroase persoane care primesc pensia minimă, de 1.284 de lei, asociaţia va suplimenta suma din fondurile proprii.
Preşedintele Asociaţiei Uniunea Pensionarilor din judeţul Tulcea, Ionel Diaconu, spune că sprijinul financiar este acordat în contextul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice şi că obiectivul este ca banii să ajungă la cât mai mulţi pensionari cu venituri mici.
„Am primit <<premii>> în bani de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii, prin organul nostru de la Bucureşti, Uniunea Generală a Pensionarilor, 9.000 de lei care urmează, zilele acestea, să-i împărţim la pensionarii cu venituri foarte mici, membrii asociaţiei. Deci, conform dispoziţiilor de la Bucureşti, îi dăm pensionarilor care au pensii mai mici de 2.800 de lei. Dar noi avem foarte mulţi cu pensii minime, 1.284 de lei, foarte mulţi. Nu o să reuşim să oferim tuturor. Noi o să mai dăm şi din fondul nostru propriu, de la Uniunea Pensionarilor din Tulcea, în jur de 3.000-4.000 de lei. Şi dacă mai găsim şi sponsorizări, ar fi extraordinar să oferim mai multor persoane. Suntem obligaţi să ne încadrăm până la 250 de lei. Deci, nu mai mult de 250 de lei de persoană, acesta este ordinul. Pentru a putea distribui bănuţii mai multor persoane, vom oferi câte 200 de lei”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Uniunea Pensionarilor din judeţul Tulcea, Ionel Diaconu.
Banii au intrat deja în contul asociaţiei, însă distribuirea lor a fost amânată pentru câteva zile, deoarece reprezentanţii organizaţiei au trebuit să pregătească documentaţia necesară.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.