Sportivii secţiei de kaiac-canoe ai Clubului Sportiv Şcolar (CSŞ) Tulcea au participat la Cupa României de Juniori Kaiac-Canoe, reuşind să cucerească o medalie de bronz la proba de Canoe 4-500 m. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 2-3 octombrie, la Bascov, judeţul Argeş. Echipajul care a obţinut medalia a fost format din sportivii Filip Bratu, Sebastian Grosu, David Băluţă şi Marian Bărbuţă.

Antrenoarea sportivilor, prof. Valentina Poştaru, a precizat că aceştia au avut la dispoziţie o canoe degradată pentru a se antrena şi un timp extrem de scurt de pregătire.

„La Cupa României la canoe, cei patru băieţi ai noştri au luat startul în proba de 500 m, după o perioadă de pregătire foarte scurtă şi în condiţii care nu au fost deloc uşoare. S-au antrenat cu o canoe care a fost ruptă şi reparată, încercând să facă tot ce le stă în putinţă cu resursele pe care le-au avut la dispoziţie şi au ales să meargă mai departe, să muncească în continuare. Valoarea unui sportiv nu se măsoară în condiţiile pe care le primeşte, ci şi în felul în care reuşeşte să meargă înainte atunci când acestea sunt dificile”, ne-a declarat prof. Valentina Poştaru.

Citiţi continuarea în paginile Ziarului Delta.