Deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu, cere din nou demisia inspectorului şcolar general Viorica Pavel, subliniind că, deşi PNL a ieşit de la guvernare, unii oficiali susţinuţi de acest partid refuză să îşi părăsească posturile.

Solicitarea vine în contextul în care Sorin Ion a plecat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Deputatul social-democrat consideră că cei şapte ani petrecuţi de Viorica Pavel la conducerea învăţământului tulcean sunt suficienţi şi o consideră responsabilă politic şi administrativ pentru lipsa de reacţie în faţa cazurilor de suicid în rândul elevilor şi a violenţelor din şcoli.

Şi în luna martie, dar şi în mai, parlamentarul a solicitat public demisia ambilor oficiali, în contextul tragediilor în care şase copii şi-au pierdut viaţa prin suicid într-un singur an, dar şi al cazurilor de violenţă din şcolile tulcene.

Deşi structura guvernamentală s-a schimbat prin ieşirea PNL de la guvernare, unii oficiali numiţi politic, precum inspectorul şcolar general al judeţului Tulcea Viorica Pavel, susţinută de PNL, continuă să ocupe funcţii de conducere.

Deputatul consideră că cei şapte ani petrecuţi de aceasta la conducerea instituţiei sunt suficienţi şi o consideră responsabilă politic şi administrativ pentru lipsa unor răspunsuri convingătoare în faţa problemelor semnalate.

„Sorin Ion pleacă din Ministerul Educaţiei! La cerere, spune decizia publicată în Monitorul Oficial. Măcar atât! Am cerut public demisia lui Sorin Ion, secretar de stat responsabil de învăţământul preuniversitar, şi a Vioricăi Pavel, inspector şcolar general al judeţului Tulcea, după tragediile în care şase copii şi-au pierdut viaţa prin suicid într-un singur an. Sorin Ion a plecat. Aştept acum demisia Vioricăi Pavel, inspectorul şcolar general susţinut de PNL, care conduce învăţământul tulcean din 2019. Probabil că pensionarea doamnei Pavel va continua să reprezinte o cheltuială pentru bugetul public. Dar măcar ar însemna sfârşitul unei conduceri pe care o consider responsabilă politic şi administrativ pentru lipsa unor răspunsuri convingătoare la aceste tragedii. Doamna Pavel, şapte ani la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea sunt suficienţi. Nu mai aşteptaţi încă o tragedie pentru a vă asuma responsabilitatea. Este timpul să plecaţi”, a declarat deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu.

Parlamentarul aminteşte că solicitările sale nu au vizat doar tragediile care au îndoliat familii întregi, ci şi situaţiile în care elevi ar fi fost bătuţi, ameninţaţi, umiliţi şi şantajaţi de colegii lor. Deputatul face referire la incidentele de la Liceul „Henri Coandă” şi de la Liceul „Grigore Moisil”, pe care le descrie drept revoltătoare.

„Dar nu am cerut aceste demisii doar pentru tragediile care au îndoliat familii întregi. Le-am cerut şi pentru violenţa din şcolile tulcene, pentru elevii bătuţi, ameninţaţi, umiliţi şi şantajaţi de colegii lor. Pentru scenele revoltătoare de la Liceul Henri Coandă şi de la Grigore Moisil. Pentru lipsa unor măsuri de prevenţie şi pentru un sistem care pare să reacţioneze abia după intervenţia Poliţiei”, spune Sergiu Constantinescu.