La ordinul lui Nicolăescu, se face reorganizare în sănătate

„Disponibilizările nu sunt o soluţie de eficientizare a activităţii la SJU Tulcea” afirmă managerul Daniel Negoescu

Ministrul Eugen Nicolăescu a purtat, zilele acestea, un dialog la nivel naţional cu toţi reprezentanţii sistemului de sănătate din teritoriu. Nicolăescu a cerut managerilor de spitale să transmită într-o săptămână planurile de reorganizare a activităţii unităţilor spitaliceşti. Ministerul Sănătăţii îşi doreşte mai puţine paturi în spitale şi, de asemenea, de la centru s-a cerut ca spitalele să cheltuiască numai 65% din buget pentru plata salariilor.

În condiţiile în care, la ora actuală, în jur de 85% din bugetul Spitalului Judeţean Tulcea pleacă spre cheltuieli de personal, scenariul unor posibile disponibilizări a pus deja pe jar cei peste 1.000 de angajaţii ai  unităţii sanitare din municipiu. În acest context, managerul Spitalului Judeţean, Daniel Negoescu, face apel la calm, afirmând că în acest moment nu ar trebui să existe niciun motiv de îngrijorare pentru tulcenii care îşi câştigă pâinea la această unitate sanitară.

reorganizare în sănătate manager Daniel Negoescu

 

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA