Sărbătoarea Moşoaielor
Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate tradiţii de la noi din judeţ este, fără îndoială, Sărbătoarea Moşoaielor de la Luncaviţa. După o lună de petrecere tradiţională autentică, luncăviţenii se pregătesc pentru finalul apoteotic al acestei sărbători: botezul, întrecerea cailor şi ultimele colinde din acest sezon de iarnă. După cum se ştie, Sărbătoarea Moşoaielor de la Luncaviţa are loc în fiecare an, în perioada 6 decembrie – 6 ianuarie.
Ca de obicei, parada din Ajunul Crăcinului a fost impresionantă. Moşoaiele au defilat în toată localitatea, pentru ca în jurul orei 17:00 să urce, sau să coboare, în centrul comunei, colindând întreaga asistenţă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA