Campionatul municipal de fotbal în sală

Duel cu miză, încheiat cu remiză

Sala Polivalentă din municipiu a găzduit, week-endul trecut,  meciurile etapei cu numărul II din cadrul campionatului municipal de fotbal în sală. În seria Old Boys, unul dintre meciurile cap de afiş a fost cel dintre Marix şi Domserv.

campionatul municipal de fotbal în sală Tulcea

Oficialii ambelor echipe şi-au declarat înainte de debutul în sezonul oficial intenţia de a-şi adjudeca trofeul competiţiei. Aşa cum era de aşteptat, cele două rivale au oferit spectatorilor prezenţi în tribune un meci spectacol. S-a jucat pe contre, în viteză, cu schimburi rapide de pase. Ambele echipe au făcut risipă de energie, anihilându-se reciproc. Marix a trăit însă mult mai intens meciul. Finalul fiecărei reprize a fost o avalanşă de emoţie pentru banca tehnică pe fondul unor iminente sancţiuni cu lovitura de pedeapsă. De fiecare dată însă, Marix a fost salvată de fluierul arbitrului Ioniţă Nicolae.

 

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA