Codul roşu a trecut, însă efectele sale se fac încă simţite.
Echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă continuă să fie solicitate, iar intervenţiile terestre se fac numai cu asistenţa utilajelor de deszăpezire şi cu suportul angajaţilor MAI. Pentru că drumurile judeţene sunt încă înfundate de zăpadă, la Tulcea s-a solicitat suportul aeropurtatelor. Mai mulţi tulceni aflaţi în stare critică au fost salvaţi dintre munţii de zăpadă cu ajutorul elicopterelor SMURD şi USA Tulcea.
„Am solicitat intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea unei persoane în vârstă de 62 de ani din localitatea Topolog care avea insuficienţă cardiacă. De asemenea, cu suportul utilajelor de deszăpezire şi a angajaţilor MAI, am recuperat pe traseul Isaccea – Niculiţel patru tulceni cu probleme medicale, blocaţi în zăpadă”, ne-a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, dr. Florea Dumitrache.