Indiana Jones de Tulcea: vânătoare ilegală de comori în siturile arheologice din judeţ

vânătoare ilegală de comori în siturile arheologice

Aventurile exploratorilor în ţinuturi exotice, în goana lor după comorile pierdute o dată cu civilizaţiile dispărute în negura vremurilor, au făcut întotdeauna deliciul cititorilor înrăiţi şi al cinefililor. Rămăşiţele de ceramică, monedele antice, bijuteriile din metale preţioase purtate de prinţese cochete au constituit, de-a lungul secolelor, un adevărat drog pentru căutătorii de comori.

Şi nu ne referim aici la arheologii angajaţi ai instituţiilor de profil ale statului care au drept misiune descoperirea şi protejarea artefactelor, parte a patrimoniului naţional şi chiar universal. Vorbim despre oameni obişnuiţi, înarmaţi cu detectoare de metale şi multă răbdare care caută averi ascunse în pământ, chiar şi în numeroasele situri arheologice din judeţul nostru .  Astfel de indivizi au fost, şi anul trecut, ţinta agenţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea. Strict matematic, dintr-un total de 4.449 de infracţiuni de natură judiciară sesizate, 3.576 au fost infracţiuni contra patrimoniului iar dintre acestea 2.404 au fost furturi.