Autorităţile publice, scutite de la plata taxelor pentru avizarea documentelor urbanistice
Primarii au mari şanse de a li se îndeplini o dorinţă mai veche, aceea de a fi scutiţi de achitarea câtorva taxe care nu fac decât să împovăreze şi mai mult bugetele locale. Practic, este vorba despre modificarea legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, aprobată mai întâi de senatori, însă care pentru a intra în vigoare mai are nevoie şi de votul deputaţilor. Despre ce este, însă, vorba? Potrivit noilor prevederi, nu se vor mai percepe taxe sau tarife pentru avizarea documentelor iniţiate de către autorităţile şi instituţiile publice în acest domeniu.
„Avizarea documentaţiilor de interes general – toate categoriile din domeniul amenajării teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului iniţiate de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice se face fără perceperea de taxe şi/sau tarife”, se specifică în amendamentul propus de Comisia de administraţie a Senatului.
Propunerea de lege are un caracter ordinar iar Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.