Pe o şosea acoperită cu zăpadă,
A apăsat acceleraţia şi s-a izbit cu camionul de copacii de pe marginea drumului
Când nimeni nu se mai aştepta la o revenire a ninsorilor, iarna ne-a lovit din nou, ieri dimineaţă străzile municipiului fiind, din nou, acoperite cu un strat de omăt destul de generos. Din păcate, unii şoferi au fost luaţi pe nepregătite, aşa cum a fost cazul unui camionagiu din Galaţi care a intrat cu autovehiculul în câţiva copaci aflaţi pe marginea drumului spre Agighiol. S-a întâmplat ieri, dis-de-dimineaţă, chiar în momentul în care ningea abundent. Potrivit poliţiştilor tulceni, cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, adică la asfaltul acoperit cu zăpadă.
„În dimineaţa zilei de 26.02.2014, R. Ionel, de 58 de ani, din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autocamion marca DAF în afara municipiului Tulcea, într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă), intrând în coliziune cu doi copaci din afara carosabilului. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi pasagerului din camion”, a comunicat IPJ Tulcea.