Microcip pentru Bobiţă – noua obligativitate pentru posesorii de câini

microcip de identificare pentru câini va fi obligatoriu

Potrivit noilor reglementări în vigoare, începând cu data de 15 martie 2014, toţi posesorii de câini, vor fi obligaţi ca cel târziu până la data de 1 ianuarie 2015 să treacă cu animalul pe la medicul veterinar pentru ca acesta să-i implanteze patrupedului un microcip şi să-i facă un carnet de sănătate.

„Identificarea câinilor cu stăpân intră în vigoare începând cu mijlocul acestei luni. Aceasta se face de către medicul veterinar de liberă practică, înscris în Colegiul Medicilor Veterinari, titular al unui cabinet sanitar veterinar abilitat. Animalelor li se va implanta un microcip, ceea ce va permite identificarea lui pe raza circumscripţiei sanitar veterinare în care se află. Proprietarii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la fătare sau dobândire, să anunţe medicul veterinar pentru ca animalele să fie luate în evidenţă. Cei care sunt deja posesori de patrupede, au la dispoziţie aproape un an pentru acest lucru”, ne-a declarat şeful DSVSA Tulcea,  dr. Mitică Tuchilă.