Cu arierate demne de Cartea Recordurilor,
Ceatalchioiul şi Nalbantul propulsează judeţul în topul naţional al datornicilor
Una dintre marile probleme cu care s-au confruntat şi încă se mai confruntă primăriile din toată ţara în ultimii ani de criză a fost plata arieratelor. Mai exact, este vorba despre datoriile mai vechi de 90 de zile.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, la începutul lunii trecute, totalul arieratelor de la nivelul întregii ţări depăşea 100 milioane de euro. (circa 560 milioane lei, din care 360 în curs de clarificare). Din păcate, judeţul Tulcea era în „top”, mai exact pe locul doi al clasamentului naţional al datornicilor.
Practic, cele 14 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de la noi care înregistrau arierate la data de 31 ianuarie adunaseră, împreună, datorii în cuantum total de 50,27 milioane lei. Doar localităţile din judeţul Vâlcea însumau arierate mai „consistente” decât noi, de 75,97 milioane lei. Cert este că, în ciuda sumei enorme înscrisă în dreptul judeţului nostru, figurăm pe lista ruşinii din cauza celor două comune care ne-au făcut „celebri” la nivel naţional prin datoriile acumulate: Ceatalchioi şi Nalbant.