Poliţiştii tulceni au sărbătorit prin sport Ziua Poliţiei Române

Astăzi se împlinesc 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, însă poliţiştii tulceni au început mai devreme manifestările prilejuite de sărbătorirea acestui eveniment. Astfel, în perioada 11 – 21 martie, la Sala Sporturilor, din municipiul Tulcea, s-a desfăşurat competiţia Cupa Poliţiştilor. Poliţiştii s-au întrecut în sporturi precum fotbal, volei şi tenis de masă. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Dinamo Coral, Fundaţia „Omenie şi Adevăr”, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – filiala Tulcea, Corpul Teritorial al Poliţiştilor Tulcea, Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Tulcea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport.

La fotbal s-au înscris 11 echipe, câştigătoare fiind formaţia denumită „Steaua Tulcea”, condusă de şeful Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă.

Începând cu anul 2002, Ziua Poliţiei Române se serbează din momentul 1822, an în care, la 25 martie, de Buna Vestire, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu Steagul Agiei, care a fost primul drapel al Poliţiei Române şi pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi al îngerului aducător al „Bunei Vestiri”.