164 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române
Ieri, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au fost organizate manifestări cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. La evenimente au participat, alături de şefii Inspectoratului Judeţean, Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, viceprimarul municipiului, Marcel Iordache, şeful Poliţiei, Viorel Oltu, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Florin Başcău, comandantul UM 0782, Cătălin Ţibuleac.
După o scurtă slujbă ţinută de Prea Sfinţia Sa Visarion, Episcopul Tulcii şi părintele Dumitru Torino, comandantul Jandarmeriei Tulcea a dat citire mesajului transmis de inspectorul general al IGJR, Mircea Olaru.
Au urmat avansările în grad şi acordarea unor diplome în semn de apreciere pentru toată activitatea desfăşurată în ultimul an, după care câştigătorii competiţiilor sportive organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române şi-au primit cupele.
Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este situat la 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.