Primari tulceni, în vizită de lucru în Spania

vizită de lucru în Spania a primarilor tulceni

Reprezentanţi ai administraţiei publice tulcene efectuează, în aceste zile, o vizită de lucru în Spania. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România”, în colaborare cu Federaţia Asociaţiilor de Români din Spania (FEDROM). La această vizită participă 25 de primari din trei judeţe (Bacău, Arad şi Tulcea) şi trei vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.

Din judeţul nostru, s-au deplasat în Spania vicepreşedintele Vasile Strat, primarii comunelor Topolog, Slava Cercheză şi Jijila – Ion Olteanu, Ivan Ignat şi Dumitru Nicoară, respectiv viceprimarul din Jurilovca, Galina Teleucă.

Joi, delegaţia a vizitat comunele Ayllon, Maderuelo, Pedraza, iar vineri dimineaţă, delegaţia a ajuns în comuna Uruena. Conform organizatorilor, în ultima zi a vizitei (astăzi), la hotelul Catalonia Gran Via din Madrid, începând cu ora 17.00, va fi organizată o conferinţă  de promovare a României (pe tema „Cultură şi Turism”) o expoziţie fotografică şi un târg de promovare turistică. De asemenea, va fi organizată ziua prieteniei româno-spaniole, care va include o degustare de vin şi de produse tradiţionale româneşti.