Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Liga Studenților din Galați îi invită pe liceenii care au absolvit clasele a X-a și a XI-a să participe la Galați Summer University, un proiect educațional prin care se propune introducerea viitorilor studenți în mediul universitar gălățean.
Astfel, elevii au posibilitatea de a se familiariza atât cu partea didactică a învățământului academic, cursuri, laboratoare, seminarii, cât și cu partea de educație nonformală, necesară pentru o dezvoltare personală completă.
În cadrul Galați Summer University, elevii vor fi cazați într-un cămin studențesc, vor lua masa la cantină, vor participa la activități didactice susținute de profesori universitari, se vor familiariza cu sălile de curs și campusul universitar, vor interacționa cu mișcarea studențească. Astfel, pe parcursul a zece zile din vacanța de vară (20-30 iulie) vor putea cunoaște specificul fiecărei facultăți, urmând ca atunci când vor ajunge la finalul clasei a XII-a să aibă o imagine de ansamblu asupra posibilităților pe care le oferă facultățile din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și să poată alege cel mai potrivit domeniu de studiu.
De asemenea, ei vor participa la activități de educație nonformală: team-building-uri, training-uri de comunicare, time-management și work-shop-uri în domenii de interes general, ce le vor facilita dezvoltarea personală și profesională.
Pentru înscrierea la școala de vară ce se va desfășura la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este necesară completarea, până la data de 20 iunie, a unui formular pe care îl găsiți la adresa http://gsu.lsgalati.ro/ce-este-gsu, însoţit de acordul unuia dintre părinți (pentru cei care, la data desfășurării evenimentului nu au împlinit 18 ani).
Consiliere și sprijin pentru studenții de anul I.
Este știut faptul că, în primul an de facultate, trecerea de la viața de elev la cea de student nu este resimțită la fel de toți tinerii, problemele de acomodare fiind provocări cărora unii dintre ei nu le pot face față ușor. Pentru a veni în sprijinul lor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va implementa, începând din luna septembrie 2017, un proiect dedicat exclusiv studenților din anul I.
Intitulat „Creșterea ratei de retenție a studenților din primul an universitar”, acest proiect are ca obiectiv sprijinirea studenților din primul an, aflați în risc de abandon, care au obținut rezultate mai slabe la Bacalaureat, provin din mediul rural, din familii cu o situație socio-economică nefavorabilă sau sunt de etnie romă.
Prin acest proiect, studenții „boboci” vor beneficia de consiliere academică și de măsuri de reducere a decalajelor rezultate din diferențele de calitate din învățământul secundar. Astfel, vor fi reduse decalajele de cunoștințe și performanțe academice dintre studenți provenind din medii sociale diferite, spre exemplu din mediul rural faţă de cei proveniți din mediul urban, din licee de top faţă de cei proveniți din licee cu performanțe școlare reduse, din clase sociale diferite, care nu și-au putut permite meditații și alte forme de educație extracurriculară.
În cadrul acestui proiect, ce face parte dintr-un program mai amplu, intitulat Proiectul Privind Învățământul Secundar (ROSE), studenții din anul I de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați vor participa la activități de consiliere profesională și orientare în carieră, coaching și dezvoltare personală, activități de îndrumare și sprijin (tutoriat), programe remediale, activități de dezvoltare a competențelor socio-emoționale, work-shop-uri, vizite de studii.
Astfel, studenții dezavantajați vor avea acces la o educație de calitate, rata de promovabilitate a primului an de studii va crește, iar procesele de predare-învățare și evaluare vor pune accent pe predarea centrată pe student și pe dezvoltarea competențelor socio-emoționale.
Proiecte de dezvoltare instituțională
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se află în categoria universităților centrate pe educație și cercetare științifică, numărându-se printre cele mai performante instituții de învățământ superior din România.
Din bugetul alocat Ministerului Educației Naționale pentru învățământul superior, universitățile de stat beneficiază de un fond distinct pentru dezvoltarea instituțională. Prin intrarea în vigoare, începând din 20 aprilie 2017, a Ordinului Ministrului Educației Naționale nr.3629/2017, instituția academică gălățeană este eligibilă pentru a depune proiecte specifice de dezvoltare instituțională, ce pot viza unul sau mai multe dintre următoarele domenii: echitate socială – creșterea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră); internaționalizarea învățământului superior din România; asigurarea transparenței în gestiunea studenților și implementarea Registrului matricol unic al universităților din România; înființarea și susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din subordinea universităților; creșterea capacității instituționale; îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice. Totodată, UDJG poate depune proiecte în sprijinul corelării ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, pentru promovarea unor programe noi de studii, pentru cultivarea legăturilor cu comunitatea locală și regională, pentru dezvoltarea programelor de studii și crearea unui sistemul informatic de gestiune educațională integrată – toate acestea pentru a le putea oferi studenților un învățământ academic la standarde internaționale.
Informații despre Facultățile UDJG puteți obține accesând pagina http://www.ugal.ro, iar despre Admiterea 2017 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați de pe site-ul www.admitere.ugal.ro.
Ne găsiți și pe Facebook la adresa: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.