Vineri va fi prima zi în care cartierul Bendea din Babadag iese din perioada de carantinare, după ce în ultima săptămână nu a mai apărut niciun caz nou de coronavirus.
„Joi este ultima zi în care cartierul Bendea se află în carantină, începând de mâine restricţia va fi ridicată. Dacă nu apar alte complicaţii, nu se va mai prelungi carantinarea. Sperăm să se respecte măsurile de protecţie şi prevenţie şi să nu mai apară alte cazuri. În ultima săptămână nu a mai apărut niciun caz de coronavirus în acest cartier”, ne-a declarat, ieri, prefectul judeţului Alexandru Cristian Iordan.
În urmă cu o săptămână, conform Hotărârii Consiliului Naţional pentru Situaţii de urgenţă nr. 24/2020 s-a decis prelungirea perioadei de carantinare pentru cartierul Bendea din oraşul Babadag, până pe data de 21 mai, ca urmare a evaluării de risc efectuată de Direcţia de Sănătate Publică Tulcea şi cu aprobarea Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti şi a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Tulcea.
Potrivit ultimelor date emise de DSP Tulcea, din totalul de 96 cazuri pozitive la nivelul judeţului Tulcea, 45 de persoane sunt din cartierul Bendea.
Zilnic în cartierul Bendea s-au deplasat echipe ale Direcţiei de Asistenţă Socială a oraşului Babadag care au monitorizat temperatura persoanelor carantinate.
„Subliniem eficienţa măsurii de carantinare a cartierului Bendea prin faptul că în exteriorul zonei de carantinare din oraşul Babadag, nu s-a înregistrat nici un caz cu noul coronavirus”, spuneau reprezentanţii DSP Tulcea.
Cartierul din Babadag a intrat pe data de 18 aprilie în carantină, după ce un sfert din testele făcute în această zonă au fost confirmate cu noul coronavirus.
În cartierul Bendea locuiesc aproximativ 2.500 de cetăţeni, majoritate de etnie romă.