La Tulcea, unui număr de 74 de tulceni li se vor impozita pensiile speciale, după ce Parlamentul a decis, miercuri, impozitarea tuturor beneficiarilor cu până la 85%. Cea mai mare pensie specială din Tulcea este în valoare de 25.611 lei, după impozitare urmând a fi de 9.092 de lei.

Proiectul votat cu un singur vot împotrivă de deputaţi merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Conform actului normativ pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor şi ale magistraţilor, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei şi cu 10% cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei.

Potrivit Casei Judeţene de Pensii Tulcea, 39 de foşti magistraţi tulceni beneficiază de pensie specială, cea mai mare fiind de 25.611 lei, iar cea mai mică  de 4844 lei.

Lista continuă cu 23 beneficiari ai Legii privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. În cazul acestora cea mai mare pensie de serviciu atinge o valoare de 5873 lei, iar cea mai mică este de 1930 lei.De asemenea, pe listă apar şi trei beneficiari ai Legii privind personalul aeronautic civil, unde pensia cea mai mare este în cuantum de 18825 lei, iar cea minimă de 13498 lei.

În cazul celor trei foşti parlamentari, cea mai mare indemnizaţie pe care o ridica lunar  unul dintre ei este de 6287 lei, iar cea mai mică este de „doar” 4817 lei. Un pensionar fost funcţionar parlamentar încasează lunar circa 13000 lei.

Potrivit deputatului PSD Lucian Simion, la nivelul judeţului Tulcea se înregistrează circa 10.000 de beneficiari ai legilor speciale, cei mai mulţi dintre aceştia fiind militari şi personal din cadrul MAI.

Proiectul de lege a fost iniţiat anul trecut de senatorul PSD de Tulcea Eugen Teodorovici. Actul normativ urmează să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. De asemenea, legea poate fi atacată la Curtea Constituţională anterior promulgării.