Primăria Tulcea nu renunţă la organizarea Zilelor Municipiului nici măcar în vremea pandemiei, chiar dacă toată acţiunea ar urma să se desfăşoare în condiţii atipice în acest an. Manifestarea se va organiza la mijlocul lunii august, într-o formă diferită faţă de cea de anii trecuţi.

Potrivit primarului Constantin Hogea, managerul Ansamblului Artistic „Baladele Deltei”, Ştefan Coman, este de acord să asigure fundalul muzical pentru eveniment, iar fondurile necesare organizării Zilelor Municipiului vor proveni din sumele care s-ar fi alocat unor evenimente culturale şcolare anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

„Este clar că nu putem să mai angajăm contracte cu trupe şi cântăreţi, grosul cheltuielilor la fiecare ediţie a Zilelor Municipiului, dar Ştefan Coman şi-a exprimat disponibilitatea să asigure coloana sonoră pentru agenţii economici care vor să se ofere tulcenilor cu tot felul de produse. Nu se poate să treacă vara asta în ternul acesta gri care ne marchează pe toţi şi ne-a dus într-o zonă pesimistă. Am vrea să le oferim tulcenilor, undeva spre sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, atunci când poate şi lucrurile se vor relaxa tot mai mult, manifestări culturale, spirituale care să dea un plus de motivaţie unei comunităţi şi s-o scoată din letargia impusă de situaţia actuală”, a declarat primarul Constantin Hogea.

Toate manifestările cultural-artistice din municipiul Tul-cea au fost anulate în această vară, după ce consilierii locali au alocat sumele destinate iniţial acestor evenimentelor atât pentru subvenţia necesară căldurii furnizate în sistem centralizat în perioada ianuarie-aprilie, cât şi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, care avea nevoie de ventilatoare mecanice în contextul pandemiei.

Circa 10.000 de tulceni au fost prezenţi anul trecut la cele două seri de concerte din cadrul  Zilelor Municipiului ce s-au desfăşurat în ultimii doi ani în zona aferentă lacului Ciuperca.

Zilele Municipiului Tulcea se organizează anual în perioada 12-15 august, ultima zi a evenimentului fiind cea în care creştinii o sărbătoresc pe Sfânta Maria, ocrotitoarea marina-rilor de pretutindeni.