ISU şi IPJ vor să îşi mute ambarcaţiunile în locul navei Republica
* Cele două instituţii au fost notificate să îşi mute pontoanele
Nava tezaur „Republica” va fi mutată în curând de pe malul falezei Dunării, după ce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului cât şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” au solicitat Primăriei Tulcea să le permită utilizarea zonei în misiunile operative. Solicitările au fost făcute în contextul în care lucrările de reabilitare a falezei sunt pe cale să înceapă, iar cele două unităţi au fost notificate de AZL Sulina să se relocheze.
„Vom muta nava Republica pentru că nu avem de ales. Deja avem solicitări atât de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului cât şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să încercăm să abordăm în dană dublă-triplă, adică să se mai adiţioneze un ponton cu încă o navă şi lângă acesta un alt ponton cu altă navă pentru relocare, în ideea în care pentru o perioadă să îşi găsească şi ei loc. Sunt două unităţi operative şi ne-au rugat să îi ajutăm să se desfăşoare, după care, atunci când vor începe lucrările mai ample, toată lumea de pe faleză va trebui să îşi găsească altă zonă pentru cel puţin doi ani. Aşteptăm soluţia tehnică a unor specialişti în asemenea gen de transportări şi vom vedea unde o mutăm. Ideal ar fi pe Ciuperca, căci acolo nu mai deranjăm pe nimeni. Este un deranj pe care cred că toată lumea şi l-a asumat, în primul rând locuitorii de pe strada Gării, cei de la blocurile înalte. Eu sunt unul dintre susţinătorii acestui proiect şi îmi doresc şi eu, la fel ca şi colegii de la CJ, ca această lucrare să fie implementată”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.
Nava tezaur „Republica” se află pe lista priorităţilor investiţionale ale Primăriei municipiului Tulcea pentru atragerea fondurilor nerambursabile.
„Dacă găsim şi o finanţare, la care lucrează colegii de la Direcţia cu finanţare externă, pentru partea de reabilitare ar fi extraordinar. Ar fi foarte frumos ca această navă să găzduiască un muzeu al marinei fluviale din România”, a mai spus primarul Hogea.
De ce în locul navei Republica?
Şeful ISU Tulcea, col. Daniel Petrov, spune că mai sunt şi alte locaţii luate în calcul pentru relocare, dar zona în care se află nava Republica este cea mai pretabilă.
„Prin prisma faptului că AZL Sulina ne-a somat să părăsim dana portului pentru că se vor efectua lucrări de reabilitare, atât noi cât şi celelalte structuri MAI va trebui să relocăm mijloacele navale. Primăria municipiului Tulcea are o zonă de acostare pe care o gestionează prin intermediul DIAP-ului şi este folosită pentru andocarea navei Re-publica atunci când situaţia o impune. Am rugat primăria şi beneficiem de decenţa dumnealor de a ne primi în curtea acestora. Sunt şi alte locaţii luate în calcul, dar aceasta ar fi cea mai pretabilă pentru gestionarea în mod operativ a intervenţiilor navale”, a subliniat col. Daniel Petrov.
Somaţi să se relocheze!
Mai multe societăţi private şi instituţii publice care deţin pontoane de acostare pe faleza Dunării din municipiul Tulcea au primit notificări pentru eliberarea pontoanelor până la sfârşitul lunii, astfel încât să poată începe lucrările de reabilitare a falezei.
Consiliul Judeţean Tulcea a început procedura de relocare a pontoanelor în zonele de capăt ale falezei Dunării pentru a putea începe reabilitarea falezei şi a portului din municipiu. În aceste condiţii, săptămâna viitoare, vor putea demara lucrările de reabilitare.
Deocamdată, navele Navrom Delta şi Civitas nu vor fi mutate.