Începând de săptămâna aceasta pot fi reluate activităţile sportive, respectiv antrenamentele sau participarea la competiţii oficiale, în cadrul cluburilor sportive şcolare şi al liceelor cu program sportiv, potrivit Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).
După o lungă perioadă în care nu şi-au mai desfăşurat activitatea decât acasă, şi sportivii de la CSM Danubiu Tulcea, antrenaţi de campioana mondiala la atletism Elena Fidatov şi-au reluat antrenamentele şi se pregătesc pentru mai multe competiţii.
Prima competiţie, Cupa României de Juniori, va avea loc în perioada 25-26 iulie la Bucureşti.
„Prima competiţie, cea de verificare, va avea loc pe 25-26 iulie la Bucureşti. Este vorba despre Cupa României de Juniori, unde ne vom vedea stadiul de pregătire pentru că nu putem merge direct la campionat. Sportivii care vor participa sunt Sterea Andrei-campionul nostru la 1.500 şi 3.000 de metri, Toader Alexandru care participă la 400 de metri, dar şi Lavrov Valentin la 800 şi 1.500 de metri”, ne-a declarat antrenoarea CSM Danubiu Tulcea, Elena Fidatov.
În prezent se antrenează doar juniorii din cadrul CSM Danubiu, deoarece Federaţia Română de Atletism a publicat calendarul competiţional începând cu luna august.
Astfel, următoarea competiţie, Campionatul naţional al juniorilor III, va avea loc sunt pe 7-8 august, iar pe 25-26 august Competiţia juniorilor I de peste 18 ani.
Pe perioada restricţiilor impuse prin ordonanţele militare, sportivii au stat acasă, cei mari antrenându-se după un program de întreţinere stabilit cu antrenoarea clubului.
„Pe perioada restricţiilor, cei mici au stat acasă, iar cei mari fiind majoritatea din judeţ au plecat acasă şi s-au antrenat acolo. Am ţinut legătura cu ei telefonic şi le dădeam doar un program de întreţinere. Acum ne antrenăm pe stadionul Delta. Patru juniori mari vin zilnic la antrenament, inclusiv Nicoleta Ciortan care se antrenează pentru competiţiile de Master de peste 35 de ani şi este foarte conştiincioasă”, a precizat Elena Fidatov.
Perioada pandemiei i-a determinat pe unii dintre sportivi să renunţe la antrenamente.
„Patru dintre cei mici, două fete şi doi băieţi, au renunţat la antrenamente pentru că probabil s-au învăţat cu statul acasă şi este o pierdere pentru noi. Nu ai cum să obligi copiii să vină să se antreneze, mai ales că nici clubul nu le-a oferit nimic, în afară de o pereche de adidaşi şi un trening. Nu au tragere de inimă prea mare pentru a face performanţă care înseamnă muncă, iar eu am pretenţii să lucreze pentru a avea rezultate. Ne dorim să fin sănătoşi şi să putem participa la competiţia din această lună. Sportivii nu pot participa dacă nu au testul COVID făcut, iar acest lucru presupune o altă cheltuială a clubului”, a spus Elena Fidatov.
Sportivii CSM Danubiu Tulcea au obţinut de-a lungul timpului numeroase victorii la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale la care au participat.