Şahiştii tulceni ai Clubului Sportiv Logic Delta au participat, week-end-ul trecut, la cea de-a VIII-a ediţie a competiţiei internaţionale de şah clasic „Cupa Satori Art Slobozia” şi au adus acasă 9 medalii.

Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a 7 runde, în sistem elveţian, la care au participat jucători de şah de toate vârstele, copii şi seniori. La final, şahiştii de la ACS Logic Delta au obţinut o medalie de aur, două medalii de argint şi cinci medalii de bronz.

Astfel, medalia de aur a fost obţinută de Isabella Coman, care a concurat la categoria de vârstă U9.  Celelalte rezultate au fost obţinute de Sebastian Laurenţiu Sarighioleanu – locul III  (categoria ELO 2000), Sofia Borisov – locul III (categoria ELO 1800), Alina Boureanu-locul III (categoria ELO 1400), Maria Mohonea – locul II (categoria U12), Maria Del Carmen Diţă – locul II (U 9), Alexandru Mohonea – locul III (U 9) şi Irina Voloşincu-locul III (U 8).

„Felicitări sportivilor ACS Logic Delta pentru rezultatele frumoase obţinute în această competiţie, dar şi părinţilor care îşi susţin copiii în practicarea şahului de performanţă! Pentru a face performanţă în acest sport este nevoie de multă muncă, pasiune, disciplină, determinare şi mai ales susţinere din partea părinţilor în vederea participării copiilor la competiţii. Prin obţinerea acestor performanţe sportive, demonstrăm că, oraşul Tulcea are copii talentaţi, ce trebuie doar descoperiţi, îndrumaţi şi pregătiţi spre marea performanţă în sportul minţii – şahul”, a transmis Marius Sarighioleanu, preşedintele ACS Logic Delta Tulcea.

De asemenea, pe  8 noiembrie s-a desfăşurat şi un concurs de şah rapid pentru categoriile de vârstă U8, U10 şi U12, unde Antonia Spiridon, la finalul celor 6 runde de joc, a obţinut medalia de aur la categoria de vârstă U8.

Luna trecută şahiştii tulceni au adus acasă alte două medalii de argint şi bronz, obţinute de  Sebastian Laurenţiu Sarighioleanu şi Irina Voloşincu, la competiţia de şah clasic „Cupa Greşu”.