Efectivul de piloţi ce deservesc elicopterul din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Tulcea  se va îmbogăţi cu un număr de trei tineri care vor fi instruiţi şi pregătiţi în acest domeniu.

„În prezent avem un număr de trei piloţi şi urmează să mai vină încă trei de pe băncile şcolii, unul anul acesta şi doi anul viitor. Efectivul pe partea de piloţi va creşte pentru că trebuie să ne mai vină nişte elicoptere pe zonă”, ne-a declarat comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie, Radu-Max Luşcă.

De la începutul acestui an şi până în prezent, elicopterul Unităţii de Aviaţie Specială Tulcea a participat la doar două misiuni umanitare în Delta Dunării, deoarece elicopterul s-a aflat în reparaţii.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.