Avizarea creditelor de angajament va fi posibilă la finalul lunii noiembrie sau la începutul lunii ianuarie.

Proiectul de extindere a reţelei inteligente de distribuţie a gazelor naturale în municipiul Tulcea, care vizează 107 străzi şi aproximativ 5.100 de gospodării, este în continuare în aşteptarea deblocării finanţării.

Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a discutat despre stadiul investiţiei cu ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, în cadrul simpozionului internaţional dedicat împlinirii a 170 de ani de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, desfăşurat marţi în municipiu.

Edilul a precizat că proiectul beneficiază de documentaţia completă şi de autorizaţie de construire, însă pentru demararea lucrărilor este necesară avizarea creditelor de angajament. Potrivit informaţiilor transmise de ministrul Finanţelor, această procedură ar putea fi posibilă la finalul lunii noiembrie sau la începutul lunii ianuarie, în funcţie de analizele privind deficitul bugetar.

„Cu această ocazie am discutat cu domnul ministru stadiul investiţiei <<Extindere reţea inteligentă de distribuţie gaze naturale în municipiul Tulcea>>, care beneficiază de documentaţie completă şi autorizaţie de construire şi care mi-a transmis că avizarea creditelor de angajament, necesare susţinerii lucrărilor de execuţie, va fi posibilă la finalul lunii noiembrie sau la începutul lunii ianuarie, în funcţie de analizele privind deficitul bugetar”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 37.473.878,08 lei, din care 24.000.000 de lei reprezintă finanţare de la bugetul de stat, iar 13.473.878,08 lei provin de la bugetul local. Avizul favorabil al Ministerului Finanţelor ar permite Primăriei Tulcea să semneze contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).

Primarul a precizat că a discutat despre aceeaşi investiţie şi cu ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, în cursul zilei de luni, la Luncaviţa, cu prilejul inaugurării reţelei de distribuţie a gazelor naturale din comună. Cu această ocazie, ministrul Dezvoltării şi-ar fi exprimat sprijinul pentru realizarea extinderii reţelei de gaze naturale în municipiul Tulcea, proiect care va deservi 107 străzi şi 5.100 de gospodării, în cea mai mare parte situate în zonele de case.

Edilul a evidenţiat şi importanţa investiţiei pentru dezvoltarea municipiului, făcând o paralelă cu lucrările realizate în trecut de Comisia Europeană a Dunării. Totodată, acesta a făcut apel la înţelegerea cetăţenilor în privinţa disconfortului pe care îl pot provoca lucrările de infrastructură.

„Eu ştiu că de multe ori ne pierdem răbdarea, suntem deranjaţi de disconfortul lucrărilor şi credem că acestea nu vor mai începe sau nu se vor mai termina, dar vă asigur că ele aduc bunăstarea, aşa cum au adus cele ale Comisiei Europene a Dunării şi că este nevoie de timp şi încredere pentru realizarea lor, aşa cum au oferit cetăţenii comunei Luncaviţa. Şi nu vă cer răbdare faţă de mine, ci pentru aceste investiţii complexe, fără de care Tulcea nu poate ajunge din urmă alte oraşe pe care le apreciem”, a transmis Ştefan Ilie.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, primarul Ştefan Ilie explica faptul că Primăria Tulcea nu poate semna contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru extinderea reţelei de gaze naturale până la aprobarea rectificării bugetare de către Guvernul României. Deşi consilierii locali au aprobat proiectul, administraţia locală a obţinut avizele necesare derulării lucrărilor, iar Ministerul Dezvoltării a acceptat finanţarea, investiţia a rămas blocată din cauza lipsei aprobărilor bugetare necesare. La acel moment, edilul îşi exprimase speranţa că rectificarea bugetară, aşteptată de autorităţile locale încă din luna august, va fi adoptată în perioada imediat următoare. O astfel de decizie ar permite deblocarea proiectului de gaze naturale, dar şi accesarea altor investiţii pentru care administraţiile locale au solicitat finanţări publice.