Lucrările de reabilitare a falezei şi portului din municipiul Tulcea au demarat marţi, în capătul din amonte, în zona Vămii, pavelele scoase din acea locaţie fiind subiectul cel mai dezbătut zilele acestea.

Zona decopertată aparţine Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, reprezentanţii Consiliului Judeţean fiind în discuţii cu aceştia pentru a  achiziţiona pavelele, dar şi pentru a prelua bunurile deţinute de administraţie.

„Sunt două variante, ori le cumpărăm noi, ori le ia APDM-ul, căci de ei aparţin. Noi suntem în discuţii de 2-3 luni să le cumpărăm pe o evaluare corectă, conformă cu realitatea. La APDM Galaţi suntem în discuţii de preluare şi a utilităţilor de apă-canal, electricitate care oricum vor fi dezafectate şi vor veni instalaţii noi pe tot tronsonul de faleză care este reabilitat. Trebuie să găsim forma juridică prin care să preluăm bunurile şi ulterior să le dezafectăm sau să le folosim, dacă sunt bune”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Într-o altă zonă, respectiv cea din proximitatea restaurantului La Liman de pe faleză, şi Primăria Tulcea deţine o parte dintre pavele pe care doreşte să le recupereze.

„Noi avem pe inventarul nostru o lucrare de reabilitare a falezei de la colţul restaurantului La Liman până la prima baterie de scări. Este o lucrare făcută 50% de către noi, 50% de către APDM la vremea respectivă. Prin 2007-2008, APDM-ul a avut unul dintre puţinii directori care au acceptat să facă parteneriat cu noi şi am reabilitat o porţiune de faleză. Va trebui să discutăm cu cei de la Consiliul Judeţean să vedem cum facem cu acele pavele, pentru că s-au  dat bani pe ele şi trebuie recuperate”, a precizat primarul Constantin Hogea.

Legat de acest aspect, preşedintele Teodorescu a spus că  „Primăria îşi poate recupera acele pavele şi să le folosească unde doreşte”.

Primarul Constantin Hogea mai spune că în ceea ce priveşte corpuri de iluminat de pe faleză, acestea nu pot fi toate de-montate pe parcursul lucrărilor.

„Sunt nişte corpuri de iluminat în acea zonă şi era o variantă să le tăiem pe toate, dar nu este înţelept, pentru că această lucrare va dura circa doi ani de zile. Nu putem lăsa faleza într-o beznă totală pentru că ne vom confrunta cu alt gen de probleme. Vreau să le propun să lăsăm totuşi un rând de lumini”, a spus primarul Hogea.

Primăria Tulcea mai poartă negocieri şi în ceea ce priveşte traseele de acces pe faleză pentru a proteja infrastructura stradală.

„Mai suntem în negocieri în ceea ce priveşte traseele de acces pe faleză în ideea de a proteja infrastructura stradală adiacentă falezei care este foarte sensibilă. Să nu se înţeleagă că vrem să găsim tot felul de motive să punem beţe în roate acestei investiţii, dimpotrivă”, a menţionat primarul Hogea.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, a semnat şi înmânat, lunea trecută, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a portului şi falezei Dunării.

Valoarea totală a lucrărilor care urmează să se execute de către asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este de 190.162.236,67 lei, fără TVA.

Din această sumă, 159.969.733 lei reprezintă finanţarea eligibilă, iar CJ va aloca 3.199.394,66 lei. Durata totală de realizare a proiectului este de 42 de luni.

Portul Tulcea este principala zonă de promenadă a municipiului şi a aparţinut până acum câţiva ani Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi care în ultimii 30 de ani nu a investit sume importante pentru reabilitarea acesteia.