O tânără studentă tulceancă este blocată în Coreea de Sud, fără nicio sursă de venit, din cauza pandemiei de coronavirus şi are nevoie de ajutor ca să se întoarcă acasă.
Alexandra-Lacrămioara Kirilof este studentă, din anul 2017, la Universitatea Of Central Lancashire-UK, unde studiază limba coreeană. În anul III de studiu a fost selectată ca student de schimb în Coreea de Sud, unde a studiat în anul universitar 2019-2020, respectiv până în data de 15 iunie 2020. Din cauza pandemiei se coronavirus, compania la care tânăra avea rezervat biletul de avion pentru întoarcerea în România a fost nevoită să suspende toate zborurile pe termen nelimitat.
Tânăra a solicitat sprijinul Ambasadei României, dar nu s-a reuşit identificarea unei metode de a reveni în ţară.
Mama tinerei, divorţată şi fără posibilităţi băneşti, a solicitat Primăriei Tulcea acordarea unui ajutor financiar pentru repatrierea fiicei sale, reprezentând contravaloarea unui bilet de avion care în prezent costă aproximativ 1000 lire.
Consilierii locali, întruniţi joi în şedinţa ordinară, vor hotărî cu privire la ajutorul de urgenţă al tinerei studente în valoare de 5000 de lei, potrivit proiectului de hotărâre.