„Când miile de tulceni plecaţi se vor întoarce pentru a trăi şi munci acasă, vom spune că suntem pe drumul cel bun”
Judeţul Tulcea are nevoie de transformări radicale, iar împreună vom arăta că dacă există voinţă şi multă muncă, atunci vor veni şi rezultatele. Ascultam zilele trecute la un post de radio vorbele unui tânăr născut în judeţul Tulcea, care a plecat între timp în Capitală, dar care vrea să revină acasă pentru a deschide o afacere în domeniul turismului. Avea ceva temeri din cauza infrastructurii precare, dar mai ales a unor autorităţi anchilozate şi neprietenoase, care mai degrabă pun piedici la fiecare pas decât încearcă să ajute la rezolvarea problemelor.
Atunci când miile de tulceni plecaţi în diverse zări se vor întoarce acasă pentru a trăi şi munci în localitatea unde s-au născut vom putea spune că suntem pe drumul cel bun şi că avem şansa să ajungem din urmă regiunile dezvoltate al Europei.
Candidez la şefia Consiliului Judeţean Tulcea pentru că ştiu ce avem de făcut în următorul mandat şi pentru că vreau să dezvoltăm întregul judeţ, astfel încât copiii şi nepoţii noştri să revină acasă.
Ca să atingem prosperitatea pe care ne-o dorim cu toţii avem nevoie în primul rând de infrastructură. Fără drumuri care să lege rapid un colţ al judeţului de altul, dar şi judeţul în ansamblu de zonele învecinate nu putem spera că vor veni prea multe investiţii. Podul de peste Dunăre finanţat de guvernul liberal va avea un impact economic uriaş asupra judeţului Tulcea, legând pe cale rutieră Dobrogea de Moldova şi Muntenia.
Totodată, avem nevoie de servicii elementare în fiecare localitate tulceană, cum ar fi apă, canalizare sau gaz metan.
Voi face tot ce pot ca preşedinte al Consiliului Judeţean pentru a atrage pe de o parte cât mai mulţi bani de la bugetul central, prin scrierea de proiecte europene, mai ales că România va beneficia în următorii şapte ani de aproximativ 80 de miliarde de euro.
Avem în judeţ o comoară, Delta Dunării, dar care nu este suficient pusă în valoare. Turismul trebuie ajutat să se dezvolte accelerat şi să aducă beneficii tulcenilor. Nu voi putea face singur toate aceste lucruri, chiar dacă ştiu fiecare localitate şi cunosc bine problemele comunităţilor noastre. Succesul nu va fi aşadar individual, ci rodul muncii unei Echipe. Vom face împreună un judeţ model cu care să ne mândrim împreună.