Cătălin Şavlovschi, sportiv legitimat la ACS Atletic Delta, din Chilia Veche, a obţinut titlul de vicecampion naţional şi medalia de argint la greutate, la etapa finală a Campionatului Naţional rezervat copiilor 1 şi 2. Stadionul bucureştean Iolanda Balaş Soter a găzduit pe 1 august competiţia aflată în organizarea Federaţiei Române de Atletism.

Sportivii din Chilia Veche antrenaţi de Nicolae Sandu au fost singurii reprezentanţi ai judeţului Tulcea la această competiţie.

„La etapa finală de copii, am fost singurii reprezentanţi ai judeţului Tulcea. Am avut patru participanţi anul acesta. Cătălin Şavlovschi este unul dintre ei, obţinând titlul de vicecampion naţional al României, la proba de greutate. Din cauza pandemiei de COVID-19 nu s-au făcut probele de fond şi semifond, la care copiii erau specialişti. Aveau rezultatele cele mai bune, s-ar fi bătut la medalie. Ei au fost forţaţi să facă proba de 300 metri, la care nu erau specialişti. Chiar dacă şansele de reuşită erau mici, după toată perioada aceasta copiii au dorit să participe la un concurs. La proba de 300 m ceilalţi copii au luat locurile 9, 10 şi 11″, ne-a declarat antrenorul ACS Atletic Delta Chilia, Nicolae Sandu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA