O familie din Lunca  a rămas fără acoperiş deasupra capului după ce un incendiu le-a ars locuinţa aproape în întregime. Acum cei patru membri ai familiei locuiesc la o rudă din sat. Nenorocirea care s-a abătut pe capul lor în ziua de 7 august nu este singura, din păcate. Abandonaţi de părinţi, cei doi băieţi în vârstă de 14, respectiv 17 ani, şi-au găsit adăpost în casa mătuşii, Elena Gheorghe. Nu că femeia ar fi fost într-o situaţie de invidiat. Cu un soţ bolnav de o boală incurabilă şi fără surse de venit, Elena a hotărât însă, în urmă cu mulţi ani, să îi ia de suflet pe cei doi ne-poţi din partea fratelui.

În urmă cu o săptămână, focul le-a mistuit toată agoniseala şi fără ajutor nu au nicio şansă să-şi reclădească locuinţa.

Potrivit pompierilor, a fost nevoie de trei ore pentru stingerea incendiului. Din fericire nu au fost victime sau persoane rănite.

Primăria comunei Ceamurlia de Jos va sprijini familia prin achiziţionarea unor materialelor de construcţie, valoarea acestora fiind de 5000 lei, ne-a declarat viceprimarul comunei, Dumitru Stan. Dar nu este suficient, bineînţeles! Au rămas fără haine, mâncare ori mobilier.

Apel umanitar

O tulceancă inimoasă a hotărât să nu rămână nepăsătoare la tragedia familiei şi a hotărât să lanseze un apel umanitar, în urma căruia să fie colectate fonduri pentru reconstruirea casei.

„Sunt vecinii bunicilor mei. Am hotărât să fac un apel umanitar, să vorbim cu asociaţii, ONG-uri, cu persoane fizice, juridice, am discutat şi la primărie şi poate reuşim să le facem o căsuţă. Efectiv trăiesc sub cerul liber. Sunt nişte persoane foarte modeste şi bolnave. Domnul este foarte bolnav, neputând să se deplaseze singur”, ne-a declarat iniţiatoarea apelului, Mihaela Sandu.

Cei care vor să dea o mână de ajutor o pot face virând bani în conturile deschise la GarantiBank, pe numele ELENA GHEORGHE: RO06 UGBI 0000 2520 20841 RON.