„Dacă guvernul nu va sprijini proiectele de care are nevoie oraşul, voi dormi pe scările ministerelor pentru a obţine ce are nevoie tulceanul”

Mihăiţă Sadîca, preşedintele Partidului Puterii Umaniste (PPU) Tulcea, este unul dintre cei nouă candidaţi la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Tulcea.

Candidatul umanist în vârstă de 26 de ani este un tânăr antreprenor, inginer agronom la societatea pe care o deţine.

– Cum vă definiţi: om de administraţie sau politician?

– Cred ca sunt prea tânăr pentru a fi numit politician, vă pot spune sigur că sunt un om ambiţios ce doreşte să reformeze administraţia într-una performantă.

– Cât de importantă este pentru un primar o majoritate prietenoasă în Consiliul Local?

– Ca primar pot face multe, cu majoritate în Consiliul Local pot face totul!

– Când veţi fi ales primar veţi numi un city manager?

– Consider că tocmai acesta este rolul primarului, să fie managerul oraşului, „întâiul gospodar al urbei”, nu văd rostul ca administraţia pe care o voi conduce să mai plătească o persoană în plus pentru aceleaşi atribuţiuni.

– Care este cel mai mare avantaj/dezavantaj personal în calitate de primar?

–  Cel mai mare avantaj este acela că sunt tânăr şi nu planează asupra mea nici o suspiciune de corupţie.

– Care este punctul slab în Primăria Tulcea referindu-ne aici la direcţiile şi societăţile din subordinea instituţiei?

– În opinia mea, cel mai mare dezavantaj la ora actuală în Primăria Tulcea este acela că nu primează interesul general, cel al tulceanului ci doar interesul personal, cel al funcţionarului.

– Care din societăţile primăriei ar trebui închisă sau reformată din temelii?

– Până a ajunge să reformam o direcţie din subordine sau chiar Primăria Tulcea, trebuie să ne reformăm noi ca societate, să ne alegem o ţintă, un ideal şi să le urmăm. Omul trebuie reformat, nu instituţia unde lucrează, deoarece instituţiile, direcţiile, societăţile sunt conduse de oameni. Există legi şi directive funcţionale, dar nu există oameni bine pregătiţi care să le aplice, aparatul bugetar fiind suprapopulat de clientela politică.

– Veţi da afară oameni din primărie?

– Despre remanierea aparatului de guvernare locală este prematur să vorbesc, deoarece sunt convins că sunt foarte mulţi experţi în domeniul resurselor umane în cadrul acestuia şi această decizie o voi lua strict împreună cu ei.

– Care ar fi cea mai importantă problemă nerezolvată, din punctul dumneavoastră de vedere, la nivelul oraşului şi care ar fi soluţiile?

– Cea mai importantă problemă a acestui oraş, în opinia mea, este aceea că ne pleacă tinerii, aceştia din urmă neavând posibilitatea de dezvoltare spirituală şi materială. În opinia mea, la ora actuală, oraşul Tulcea este unul foarte limitat din punct de vedere al posibilităţilor de a ne păstra tineretul pe loc. Soluţiile ar fi valorificarea potenţialului uriaş pe care îl are oraşul şi nu în ultimul rând înfiinţarea unui fond local de finanţare al tinerilor care au o idee de afacere şi doresc să o dezvolte în oraşul de baştină. Cea mai mare problemă cu care se confruntă România, nu doar oraşul Tulcea, este că familia românească se divide şi fiecare pleacă pe unde apucă, la mai bine! Soluţia? Reîntregirea familiei româneşti prin programe binedefinite de finanţare a afacerilor pe care tineretul, în mod special, le gândeşte! Acum vă întreb pe dumneavoastră, consideraţi că este un cost prea mare? Permiteţi-mi să vă spun cât de uriaş este costul ignoranţei noastre!

– Cât de important este pentru un primar să aibă o culoare politică similară cu cea a guvernului?

– Această întrebare mă mâhneşte profund deoarece ea este generată de o generaţie bolnavă de politicieni care au pus mereu în prim plan interesul personal şi pe plan secund interesul general. Dacă voi câştiga şi guvernul nu va vrea să sprijine proiectele de care are nevoie oraşul, cu mâna pe inimă vă spun că voi dormi pe scările ministerelor (dacă este nevoie) pentru a obţine ce are nevoie tulceanul.

– Pe câţi dintre consilierii locali aflaţi pe lista de vot i-aţi propus personal?

– Niciunul. În opinia mea fiecare om trebuie să-şi câştige locul pe această lista de onoare, pentru că a munci în interesul cetăţeanului este un privilegiu, nu o decizie politică.

– Pentru mandatul 2020-2024 care este proiectul politic cel mai ambiţios pe care-l aveţi şi care este sursa de finanţare?

– Proiectul meu de suflet este înfiinţarea unui spital municipal ce să cuprindă o secţie de pediatrie, funcţională, ultra-modernă şi un azil de bătrâni pentru mult aşteptata lor odihnă, pe lângă celelalte secţii de care oraşul are atât de multă nevoie!

– Va consideraţi un om norocos?

– Pornind de la ideea că dacă strigi „mama, tata” şi ei îţi răspund eşti un om norocos, eu mă pot considera chiar binecuvântat!

Lista consilieri locali PPU

  1. Mihăiţă Sadîca
  2. Ion Mocanu
  3. Petre-Aurel Axente
  4. Mihai Arnăutu
  5. Alexandru Dorian Matei
  6. Octavian Nedelcu
  7. Mihai-Vlad Tatarcioc
  8. Paris Paris
  9. Dumitru Ingea