„Nu vom lua fonduri de la investiţii, vom găsi o altă resursă”

Primăria Tulcea ar putea aloca fonduri pentru achiziţionarea de măşti de protecţie pentru elevii tulceni, dacă acest lucru se impune. Fondurile vor fi disponibilizate din bugetul local, dar nu de la capitolul investiţii, anunţă primarul Constantin Hogea.

 „Voi avea o discuţie cu doamna inspector general, pentru că, din câte am înţeles, situaţia s-a mai rezolvat în interiorul şcolilor şi nu mai este o solicitare atât de acută. Dacă totuşi este nevoie, vom disponibiliza nişte sume. Suntem de acord că este un moment de presiune în ceea ce priveşte asigurarea unui climat de sănătate pentru copii, dar nu vom lua fonduri de la investiţii, ci vom încerca să menţinem alocările iniţiale. Vom încerca să găsim o altă resursă, sub nicio formă de la investiţii”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.

După cum scriam, consilierii locali PSD intenţionează să  propună în şedinţa de Consiliu Local din septembrie un amendament bugetar prin care să fie asigurate fonduri destinate achiziţionării de măşti şi dezinfectanţi pentru elevii tulceni din municipiu.

Consilierii PSD propun realocarea sumei de 1.500.000 de lei de la prevederea bugetară „Investiţii, Cap. 84.02 Transport, A Lucrări în Continuare, pct. 12 Reabilitare sistem rutier strada Iuliu Maniu tronson strada Spitalului – strada Libertăţii”. Liberalii au anunţat că nu susţin mutarea banilor de la investiţii.

De altfel, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea a anunţat într-un comunicat  că încă din data de 9 septembrie a fost identificată soluţia financiară pentru procurarea materialelor de protecţie pentru elevi, personal didactic şi nedidactic.

De asemenea, ieri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea a anunţat că i-a fost alocată suma de 3 milioane de lei pentru achiziţionarea materialelor de protecţie sanitară şi dispozitivelor electronice necesare activităţilor didactice.