Daniel Lucian Bălan, candidat independent pentru Consiliul Judeţean

Primul preocupat de soarta Deltei şi a oamenilor care trăiesc aici trebuie să fie Consiliul Judeţean

Din păcate nu există şi n-a existat din partea niciunui partid relevant din Consiliul Judeţean o preocupare pentru protejarea deltei, pentru protejarea populaţiei, pentru dezvoltarea unui turism ecologic şi refacerea populaţiei de peşti şi dezvoltarea pisciculturii şi acvaculturii în Delta Dunării. Apoi n-am văzut o preocupare de a stopa fenomenul negativ produs de practicarea agriculturii extensive şi anume cel al poluării şi a degradării solului.

Acţiunile mele din mandatele trecute de consilier judeţean au intrat în coliziune cu interesele unor concesionari care au fost arondaţi la partidele care sunt prezente în Consiliul Judeţean, la toate partidele.

Au primat anumite interese din sfere private.

– Cui îi mai pasă că Delta Dunării dispare?

– Imaginile pe care le putem vedea astăzi în mare pare parte a deltei par a fi din Bărăgan sau Câmpia Olteniei. Întinderi uriaşe de mirişte, lanuri de porumb bine erbicidate, canale în care apa este gri închis din cauza dejecţiilor. Acesta este rezultatul deciziilor autorităţilor din ultimii 40 de ani. Atunci a fost luată decizia ca un sfert din suprafaţa Deltei să devină tarla. Cei care au venit după 1990 au extins opera de distrugere, de transformare a bălţilor în arătură, astfel încât astăzi delta se transformă din paradisul peştilor şi păsărilor în paradisul oilor şi al erbicidelor. Numai în zonele Pardina şi Chilia, pentru a se face agricultura, au fost secate 200 de lacuri şi bălţi. Aici, practic nu mai există Deltă, localităţile şi împrejurimile arată că cele din orice zonă agricolă banala de pe malul Dunării. La fel se întâmpla şi cu Litcovul, Rusca şi Stipocul, zone în care în ultimii ani Consiliul Judeţean a aprobat transformarea a 5200 de hectare de luciu de apă în tarla, complice fiind toate partidele prezente în Consiliu.

În condiţiile în care bălţile sunt transformate în tarlale, îngrăşămintele şi erbicidele se folosesc la greu, păşunatul celor câteva zeci de mii de oi distruge vegetaţia şi zonele de cuibărit, de unde să mai avem peşte şi păsări în Deltă?

Pentru a stopa dezastrul ecologic recunoscut inclusiv în urma unor litigii în instanţă, instanţă care a admis faptul că unii concesionari au otrăvit Delta Dunării cu chimicale, am iniţiat în anul 2013 un proiect de hotărâre pentru a analiza concesiunile care erau pe terenul agricol al Consiliului Judeţean. Pentru că am văzut că erau nişte redevenţe foarte mici, de  63 de lei, 84 de lei pe ha pe an şi atunci comisia asta s-a aplecat asupra contractului de concesiune şi a constatat mici nereguli acolo, dar nu asta a fost important. Important este că s-a ridicat vălul… şi s-a creat o imagine concretă şi foarte multe persoane şi instituţii au început să fie interesate de subiect. Ceea ce ştiau puţini a început să afle toată lumea. De pildă, faptul că este o imensă tarla între Pardina şi Chilia şi, în plus, zona aia s-a transformat din paradisul peştilor în paradisul oilor. Ştiaţi că în primii 10 crescători de oi din ţară, 5 au terenuri concesionate în Deltă şi niciunul nu e localnic?  Şi chestiunea asta ar trebui reglementată tot cumva de către Consiliul Judeţean. Adică cât poate să suporte Delta Dunării. E vorba şi de un control asupra impactului asupra naturii. Şi asta trebuie să facă Consiliul Judeţean, să nu aştepte de la alte instituţii, de la ARBDD, pentru că locuitorii Deltei Dunării, până la urmă, sunt tulceni, adică sunt oameni din judeţul nostru.

După demersul din 2013  am propus atunci modificarea caietului de sarcini în sensul creşterii redevenţei, obligativitatea practicării agriculturii ecologice şi interdicţia de a participa la licitaţii pentru concesionarii care au folosit substanţe interzise. Am reuşit doar mărirea redevenţei. Şi aş vrea să se refacă caietul de sarcini şi să se pună în mod expres că în Delta Dunării dacă se face agricultură, să se facă numai şi numai ecologică.

– Consiliul Judeţean trebuie să urmeze exemplele de succes de la Mahmudia şi Tulcea.

– Trebuie să fim oneşti şi să recunoaştem că o mare parte din deltă s-a distrus şi că peştele din întreaga deltă aproape că a dispărut. Dacă mergem în magazinele din Tulcea, avem surpriza să cumpărăm inclusiv trunchi de ştiucă din Canada, nu mai spun de somn, crap şi singer care sunt de prin Grecia, Italia, Spania. Atunci, Consiliul Judeţean trebuie să fie cel care să preia iniţiativa în domeniul pisciculturii, turismului şi al refacerii deltei. În domeniul refacerii deltei, sunt câteva exemple în judeţ, de succes, aş zice. Sunt şi fonduri. Cine spune că nu sunt fonduri pentru renaturare, minte. Uite că localitatea Mahmudia a reuşit să renatureze o parte din zona Carasuhat, iar Primăria Tulcea a reuşit să facă dintr-un teren distrus, în zona Zăgan, o microdeltă. Deci, se poate, pe bani europeni!

Hai să identificăm zonele care pot fi renaturate urgent! Consiliul Judeţean, cu instituţiile statului, cu Guvernul, cu cine are cădere şi să ne propunem ca în următorii ani să căutăm să renaturăm nişte zone. Pentru că deciziile pe care o să le luăm noi acum, aşa cum Ceauşescu a luat acum 40 de ani decizii proaste, o să influenţeze cum o să arate Delta Dunării peste 40 de ani. Deciziile proaste de acum, le vor constata nepoţii noştri şi o să spună că nu mai este peşte deloc, nu mai este deltă, de fapt. Deciziile pe care la putem lua acum pot schimba faţa acestui pământ de care toţi românii, dar mai ales tulcenii se simt ataşaţi.

– Cine e de vină pentru rănile deschise ale Deltei Dunării?

– În primul rând autorităţile, pentru că ele decid. Apoi, goana după bani, interesele obscure, concesionari care au otrăvit fără milă o zonă care este în primul rând Rezervaţie a Biosferei, sit UNESCO, dar care este văzută, la propriu şi la figurat, ca o oaie de muls.

Consiliul Judeţean trebuie să fie principalul preocupat de soarta Deltei pentru că ea este parte a judeţului şi pentru că trebuie să ne pese de tulcenii care trăiesc în Delta Dunării. Şi pentru că aproape 70 mii de hectare din Delta sunt proprietate a Consiliului Judeţean Tulcea.

Urgent trebuie să fie gândite şi promovate programe de renaturare a unor suprafeţe cât mai întinse din Deltă, populări masive şi repetate cu puiet, interzicerea practicării agriculturii alta decât cea ecologică, limitarea numărului de animale domestice din fermele mari, încurajarea pisciculturii şi sprijinirea asociaţiilor de pescari.

Deci, practic, a dispărut un sfert din Delta Dunării. Astăzi acolo se face o agricultură extensivă, violentă cu mediul, lucru dovedit de autorităţi, dovedit chiar şi în instanţă, iar concesionarii care au venit în zona asta s-au îmbogăţit ei, fără să ofere mare lucru populaţiei de acolo. Locurile de muncă care sunt în prezent funcţionale în agricultură nu înseamnă nimic faţă de cum s-ar fi dezvoltat localităţi precum Pardina şi Chilia dacă erau în adevăratul sens al cuvântului, în deltă, cum este localitatea Crişan, de exemplu. Dacă ar fi să comparăm Pardina cu Crişan, două localităţi care au cam aceeaşi populaţie, o să vedem diferenţe la orice capitol al calităţii vieţii şi al nivelului de trai. Într-o localitate agrară precum Pardina imaginea este dezolantă, cu totul alta este situaţia în Crişan. Banii din agricultura din deltă nu se regăsesc în comunităţile locale absolut deloc! Banii pe subvenţii şi profitul au plecat în buzunarele concesionarilor.

– Agricultura a avut totul din partea Consiliului Judeţean. Piscicultura nimic!

– Consiliul Judeţean deţine 37.000 de hectare de luciu de apă, însemnând amenajări piscicole. O parte din ele s-a transformat în teren agricol cu complicitatea partidelor din Consiliul Judeţean. Pentru că toţi au votat, şi ARBDD-ul…  Consiliul Judeţean trebuia să se opună  transformării amenajărilor piscicole în amenajări agricole. Acolo unde chiar nu se mai putea face piscicultură trebuiau implementate programe de renaturare şi nu  transformate heleşteele în tarla. Amenajările astea piscicole au fost gândite să producă peşte. Dacă ele ar produce peşte, atunci resursă naturală ar fi protejată, pentru că cererea din piaţă ar fi satisfăcută de producţie din heleştee şi din amenajări. Dacă ne uităm la ce redevenţe plăteau cei care aveau terenuri agricole, faţă de cei care aveau terenuri piscicole, o să ne minunăm! E corect ca unul care avea teren arabil, plătea 60 şi ceva de lei pe hectar să încaseze 300 euro subvenţie la ha, iar unul care avea o amenajare piscicolă şi care plătea 200 lei la ha să nu fie sprijinit deloc. Din motivul acesta, terenurile Consiliului Judeţean în care sunt amenajări piscicole ar trebui să fie date cu precădere comunităţilor locale sau asociaţiilor de pescari, redevenţa să fie invers proporţională cu producţia, să existe posibilitatea de acordare a unei perioade de graţie pentru redevenţă, trebuie ca cei care sunt în Consiliul Judeţean să facă lobby pentru pescari la nivel guvernamental, ca taxele să fie ajustate, astfel încât să fie încurajata piscicultura de la producerea puietului până la desfacere. Terenurile ar trebui să meargă către comunităţile locale şi spre piscicultură, spre producţia de peşte.

În acest an trebuie neapărat modificat caietul de sarcini în ceea ce priveşte concesiunile piscicole. Acolo trebuie trecut în mod expres că nu redevenţa este factorul cheie acolo, Consiliul Judeţean poate să nu câştige nimic, câştigă delta dacă se produce peşte şi se scade presiunea asupra resursei naturale. Deci, trebuie să le dai pescarilor care vor, comunelor, asociaţiilor şi mai puţin celor care vin şi care nici măcar nu au în obiectul de activitate piscicultură. Au fost de genul acesta. Care nu au făcut decât agricultură de la bun început. Nu redevenţa să conteze, să conteze investiţia şi producţia.

Şi mai ales trebuie urgent implementate programe susţinute de populare cu puiet pentru că au fost distruse zonele de reproducere a peştelui. Haideţi stimaţi decidenţi să-i finanţăm pe cei care produc puiet, pentru că au mai rămas doar doi temerari în tot judeţul!