Garda Naţională de Mediu a notificat Primăria Tulcea cu privire la salubrizarea zonelor în care se află depozite necontrolate de deşeuri. De altfel, administraţia locală a salubrizat zonele aflate pe domeniul public, însă problema o reprezintă terenurile aflate în proprietate privată, acolo unde, conform legii, primăria nu poate interveni.
„Garda Naţională de Mediu a făcut o inspecţie împărţind municipiul Tulcea în patru zone şi a identificat toate depozitările necontrolate de deşeuri. A fost notificată Primăria Tulcea pe această temă şi s-a oferit un termen generos, până la 10 octombrie, pentru ca aceste probleme să fie rezolvate. Eu sper că oficialităţile vor face ceea ce trebuie, în caz contrar comisarii noştri vor trebui să aplice prevederile legale”, ne-a declarat Marius Octavian Popa, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu.
Primăria Tulcea a intervenit pentru salubrizare în cartierul Neptun, în spatele blocurilor C3B şi C3C, împrejurul Grădinii de Vară şi alte zone de pe domeniul public.
„Una dintre zone este cea din cartierul Neptun de pe strada Labirintului din spatele blocurilor C3B şi C3C. A fost o sesizare făcută de comunitatea romilor către DSP şi Prefectură, cea din urmă redirecţionând către primărie această solicitare pentru salubrizarea zonei. O altă zonă critică este cea limitrofă Grădinii de Vară, unde conform legii nu avem voie să intrăm în incinta clădirii. Aici s-a dispus salubrizarea de jur împrejurul clădirii. S-a intervenit în cartierul Neptun şi anumite zone unde erau depozite necontrolate de deşeuri pe domeniul public”, a precizat viceprimarul Andaluzia Luca.
De asemenea, Primăria Tulcea a notificat proprietarii terenurilor în care se află depozite necontrolate de deşeuri, iar în cazul în care nu se vor salubriza aceştia riscă să fie sancţionaţi.
„O altă problemă este cea a depozitelor necontrolate de deşeuri în mare parte pe proprietăţi private, cele care vizează intrarea sau ieşirea din oraş. Noi am avut ca măsură să identificăm persoanele care sunt proprietari şi să îi notificăm pentru a-şi salubriza zona. Dacă nu fac acest lucru, Primăria municipiului Tulcea prin Direcţia de Poliţie Locală pot să aplice sancţiuni. Acolo unde deşeurile sunt depozitate pe terenuri private nu putem interveni să salubrizăm. Urmează să informăm Garda de Mediu asupra modului în care am dus la îndeplinire măsurile stabilite prin procesele verbale”, a spus viceprimarul Andaluzia Luca.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA