Micii înotători legitimaţi în cadrul Clubului Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea la secţia de înot au participat, week-end-ul trecut, la Campionatul Naţional de Înot pentru copii 10 – 11 ani organizat de Federaţia Română de Triatlon, competiţie desfăşurată la  Bucureşti. Sportivii tulceni nu au reuşit să urce pe podium, dar s-au clasat în primii 50, în cadrul competiţiei fiind înscrişi peste 100 de copii. Clubul tulcean a fost reprezentat de către Eduard Bumbac, în vârstă de 11 ani, Amalia Gheba şi Delia Brăicău, în vârstă  de 10 ani.

Antrenorul secţiei de înot, Alex Ivanov, este mândru de rezultatele copiilor, chiar dacă antrenamentele au lipsit, bazinul de înot fiind închis în această perioadă.

„Copiii nu au avut rezultate pe podium, pregătire n-am reuşit să facem, ne-am pregătit cum am reuşit. Oricum ne-am ridicat la nivelul competiţiei, din 100 şi ceva de copii am reuşit să ne obţinem clasări în primele 20-50 de locuri. Cea mai mare performanţă este a unei fetiţe la o probă de 50 m bras, locul cinci din 106 sportivi”, ne-a declarat antrenorul Alex Ivanov.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA