Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune autorităţilor înfiinţarea unui nou tip de societate comercială intitulat „SRL de exerciţiu”, care să permită adolescenţilor între 16 şi 18 ani să deruleze activităţi economice, potrivit Programului de Guvernare 2021-2024 al Mediului de Afaceri, publicat luni de organizaţia patronală.
Sterică Fudulea, vicepreşedinte Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Tulcea, spune că „SRL-urile de exerciţiu” sunt binevenite pentru adolescenţii care au abilităţi în domeniul afacerilor, dar nu şi le puteau dezvolta. Condiţia este să nu se depăşească cifra de afaceri de 20.000 euro pe an, iar la împlinirea vârstei de 18 ani a adolescentului firma să se transforme în SRL sau să se desfiinţeze.
„Iniţiativa este gândită ca să dezvoltăm spiritul antreprenorial al tinerilor încă de la vârsta de 16 ani. Sunt unii care chiar au abilităţi în acest domeniu, dar ei nu puteau să-şi înfiinţeze nicio formă de desfăşurare a activităţii, iar acest SRL de exerciţiu îi ajută să-şi desfăşoare activitatea din punct de vedere antreprenorial începând cu 16 ani”, ne-a declarat vicepreşedintele patronatelor IMM-urilor Tulcea, Sterică Fudulea.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.