Cum s-a tranşat pescuitul la Marea Neagră

„ANPA ne-a luat licenţele de pescuit şi le-a dat băieţilor deştepţi de la Constanţa”

Spune primarul din Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu

ANPA ne-a luat licenţele de pescuit

Situaţie disperată pentru comunitatea de pescari de la Sfântu Gheorghe care nu vor mai avea dreptul de a pescui în largul Mării Negre după limita de 6 mile marine. Interdicţia intervine odată cu momentul în care licenţele de pescuit ale pescarilor tulceni au fost radiate, spune edilul comunităţii din Delta Dunării, Valentin Sidorencu.

Aceste licenţe de pescuit la Marea Neagră au fost transferate pe litoralul constănţean, iar în aceste condiţii pescarii din judeţul vecin vor putea pescui fără niciun fel de oprelişti în apele care altădată umpleau plasele cu peşte pescarilor tulceni.

Edilul comunei Sfântu Gheorghe spune că în cazul de faţă avem de-a face cu un joc de culise al băieţilor deştepţi din pescuit, un joc făcut şi cu suportul autorităţilor statului!

„ANPA ne-a luat licenţele de pescuit şi le-a dat băieţilor deştepţi de la Constanţa. Au fost, practic, radiate 60 de licenţe de pescuit la Marea Neagră care aparţineau pescarilor de la Sfântu Gheorghe”, ne-a declarat primarul Sidorencu.