Unităţile de cult-monument istoric din municipiul Tulcea vor avea, începând de mâine, un nou regulament de finanţare a proiectelor. Regulamentul dedicat doar celor trei biserici de cult ortodox şi Geamiei Azizie va fi suspus joi votului consilierilor locali.
Regulamentul s-a aflat în dezbatere publică, dar nu s-au primit solicitări de modificare, potrivit şefului Biroului Sport, Cultură şi Relaţii Externe, Cristina Mucileanu.
„Acesta este un regulament făcut special doar pentru monumentele istorice, care a fost publicat pe site-ul primăriei şi a stat în dezbatere publică atât cât prevede legea. În Tulcea sunt trei biserici monument istoric de cult ortodox-Biserica Buna Vestire, Catedrala Sf. Nicolae, Biserica Sf. Gheorghe sau <<cu ceas>> şi Geamia Azizie. Se pot depune proiecte privind lucrările pe care aceştia doresc să le facă. Proiectul trebuie aprobat de o comisie şi în Consiliul Local apoi se acordă suma stabilită. Procedura este în mare parte ca cea pentru finanţări nerambursabile, doar că sunt alte reglementări legale. Nu am primit solicitări de modificare a acestui regulament”, ne-a declarat Cristina Mucileanu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.