PSD s-a clasat pe primul loc la alegerile parlamentare în judeţul Tulcea, cu peste 30% din voturi, fiind urmat de PNL cu peste 27%, AUR cu peste 12% şi USR PLUS cu peste 11%, arată rezultatele provizorii ale Biroului de Circumscripţie Electorală nr. 38, după centralizarea datelor din toate secţiile de votare.

La alegerile pentru Senat, în judeţul Tulcea pe primul loc este PSD cu 16.202 voturi (31,3%) pe locul secund este PNL cu 14.427 (27,87%), pe locul al treilea se clasează  Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cu 7.055 (13,6%) şi pe locul al patrulea sunt candidaţii de la Alianţa USR PLUS cu 5.861 voturi (11,3%).

Candidaţii Pro România s-au clasat pe locul al cincilea, cu 3.231 voturi (6,24%), iar PMP a obţinut 1.668 voturi (3,22%).

La alegerile pentru Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 15.375 voturi (29,8%), PNL – 14.075 voturi (27,26%), Alianţa pentru Unirea Românilor cu 5.974 voturi (11,57%). În judeţul  Tulcea, Alianţa USR PLUS a obţinut 5.704 voturi (11,04%), Pro România un număr de 3.080 voturi (5,96%) şi PMP un număr de 1.708 voturi (3,31%).

Pentru Camera Deputaţilor au fost 51.624 de voturi valabil exprimate, iar pentru Senat 51.768 voturi valabil exprimate.

Rezultatul alegerilor parlamentare la Tulcea îi dă deputaţi de circumscripţie, în mod sigur, pe Mirela Furtună – PSD şi George Şişcu – PNL.

Preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie: „PNL Tulcea a obţinut peste scorul partidului”

Preşedintele filialei teritoriale a PNL, Ştefan Ilie spune că la nivelul municipiului liberalii au pierdut la Camera Deputaţilor la o diferenţă de 100 de voturi faţă de PSD, iar la Senat la o diferenţă de 200 de voturi.

„Prezenţa mică la vot a cetăţenilor a cauzat acest rezultat în care inclusiv AUR are scorul destul de mare. Orice procent în plus ar fi diminuat aceste rezultat. Diferenţa dintre noi şi PSD este de circa  2-3 procente. La nivelul municipiului am pierdut la Camera Deputaţilor la o diferenţă de 100 de voturi, iar la Senat la o diferenţă de 200 de voturi. Cei mai puţin prezenţi la vot au fost tinerii, care cred că nu sunt atraşi în nici un fel de activitatea politică, administrativă. Altă cauză a prezenţei mici la vot mai este şi faptul că traversăm această pandemie, care este destul de apăsătoare pentru fiecare locuitor, dar şi vremea. PNL Tulcea a obţinut peste scorul partidului, procentul nostru de 27-28% este mai mare decât media pe ţară”, ne-a declarat Ştefan Ilie.

Preşedintele  Municipalei PSD Tulcea, Andaluzia Luca: „Votul de duminică este unul care a sancţionat derapajele Guvernului”

Andaluzia Luca, preşedintele Organizaţiei municipale a PSD Tulcea şi candidat la Camera Deputaţilor, consideră că votul de duminică este unul care a sancţionat „derapajele Guvernului”.

„Le mulţumesc tuturor tulcenilor care au participat la vot şi în al doilea rând celor care au votat PSD. Este adevărat că a fost o prezenţă mică. Părerea mea este că votul de ieri este unul care a sancţionat toate derapajele pe care Guvernul, administraţia centrală şi locală le-au făcut în ultimele 2-3 săptămâni. Formarea Guvernului se va decide de către Consiliul Naţional al PSD. La deputaţi din partea PSD avem mandatul doamnei Furtună Mirela”, a precizat Andaluzia Luca.

Deputat PNL, George Şişcu: „Sunt convins că vom face viitorul Guvern împreună cu USR şi UDMR”

Liberalul George Şişcu, deputat la al doilea mandat este convins că viitorul Guvern va fi format  împreună cu USR, UDMR şi foarte posibil şi cu PMP.

„Ne aşteptam la o prezenţă mică la vot şi la un rezultat mai bun al PNL, undeva la  30%. Probabil că situaţia din ţară şi starea vremii au dus la o prezenţă mică la vot şi rezultatele pe care le vedem. În judeţ suntem peste media pe ţară a PNL şi îi felicit pe colegii mei care şi-au făcut datoria şi au realizat scoruri bune. Este surprinzător şi pentru noi rezultatul obţinut de cei de la AUR. În ceea ce priveşte alianţele, sunt convins că vom face viitorul Guvern împreună cu USR, UDMR şi este foarte posibil şi cu PMP. Îi felicit pe tulcenii care au ieşit la vot! Eu voi fi unul dintre parlamentarii tulceni şi probabil că vom mai avea un parlamentar, dacă nu un senator, cel mai sigur un deputat”, a spus George Şişcu.

Elena Doboş, preşedintele AUR Tulcea: „Este o mare bucurie şi un rezultat aşteptat”

Surpriza alegerilor vine de data aceasta din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) care a obţinut locul trei în topul procentelor la Tulcea. Elena Doboş, preşedintele AUR Tulcea, spune că este un rezultat aşteptat.

„Prezenţa destul de scăzută la vot este din cauza vremii care a fost destul de capricioasă şi nu era cazul ca oamenii să iasă din casă, dragii de ei. A doua cauză ar fi situaţia pandemică actuală care a creat destulă panică. În al treilea rând, cred că oamenii nu au ieşit la vot pentru că s-au săturat de toată circoteca politică şi au decis să stea acasă pentru că nu îi interesează. Pentru noi, Alianţa pentru Unirea Românilor, este o mare bucurie şi în acelaşi timp un rezultat aşteptat. Ştiam pulsul acestui judeţ pentru că în perioada campaniei, deşi subtil fără prea mare zgomot, am fost în judeţ”, a subliniat Elena Doboş.

Valentin Spiru, preşedintele Municipalei PMP Tulcea: „Avem încredere că vom depăşi pragul de 5% şi vom merge la negocieri”

Valentin Spiru, preşedintele interimar al Organizaţiei municipale PMP Tulcea, şi-a exprimat încrederea că partidul va depăşi pragul de 5% şi va merge la negocieri cu partidele câştigătoare.

„Prezenţa la vot a fost sub aşteptări, chiar dacă există criza sanitară şi vremea total potrivnică. PMP Tulcea se aştepta să fie o mobilizare mai serioasă şi responsabilă, având în vedere importanţa scrutinului. În ceea ce priveşte  rezultatele, avem emoţiile fireşti până la anunţul oficial al BEC. Avem încredere că vom depăşi pragul de 5% şi vom merge la negocieri cu partidele câştigătoare, respectiv cu cei de la PNL. Rezultatul celor de la AUR este o surpriză foarte mare inclusiv la nivel naţional. Îi aveam în calcul deoarece în ultima perioadă erau destul de vocali, dar mărturisesc că este peste aşteptări. Cred că acel bazin electoral care nu se regăsea în  nici un partid de pe eşichierul politic, mai ales de când a dispărut PRM-ul, probabil că acum s-au regăsit în atitudinea şi mesajele transmise de AUR”, a afirmat Valentin Spiru.

Preşedintele Pro România Tulcea, Ştefana Zibileanu: „Mă întreb dacă proiectele propuse de candidaţi contează în alegeri”

Preşedintele Pro România Tulcea, Ştefana Zibileanu, se întreabă dacă proiectele propuse de partide şi candidaţi contează la alegeri.

„Prezenţa la vot pe nivel naţional a fost foarte mică, iar judeţul Tulcea este unul dintre judeţele codaşe la nivelul prezenţei. Este alegerea poporului, pe care poate nu o putem explica de multe ori. Mă întreb dacă proiectele propuse de partide şi candidaţi şi dacă profesionalismul acestora contează în alegeri. În ceea ce priveşte rezultatul, Pro România Filiala Tulcea a obţinut un scor bun, ceea ce îl clasează printre judeţele fruntaşe la nivel naţional”, a subliniat Ştefana Zibileanu.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, duminică, 27,67% din persoanele cu drept de vot din judeţul Tulcea s-au prezentat la urne.