Chiar la intrarea în municipiu s-a format, de mai mult timp, un veritabil târg auto, evident, fără niciun fel de autorizaţie. Proprietarii de maşini care vor să le vândă le-au parcat aici, pe spaţiul public, iar zona arăta ca un showroom pentru maşini second hand. Conform unei hotărâri de consiliu local, spaţiul era ilegal ocupat.
În ultima zi a anului trecut, administraţia locală a luat hotărârea desfiinţării târgului de maşini improvizat. Potrivit viceprimarului Dragoş Simion, pe lângă faptul că târgul de maşini era amplasat ilegal pe domeniul public, acesta periclita şi imaginea oraşului nostru.
„Acel târg nu era legal, era unul improvizat de aproximativ doi ani. Acea zonă este domeniu public şi există o hotărâre de consiliu local care interzice acţiuni pe domeniul public şi tocmai de aceea am luat decizia de a elibera zonă. În plus, era total inestetică pentru intrarea în municipiul Tulcea. Într-un oraş civilizat nu trebuie să avem aşa ceva pe domeniul public”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, Dragoş Simion.
În funcţie de condiţiile meteo, luna aceasta se ia în calcul amenajarea unui târg destinat vânzării autovehiculelor în zona Dedeman – Alum, unde vor încăpea circa 50-60 de maşini. Cei care vor dori să-şi expună maşinile la vânzarea vor trebui să o facă însă contra-cost.
„Noi am luat în calcul amenajarea unei zone în care să se poată desfăşura astfel de activităţi de parcare a autovehiculelor în vederea vânzării, în mod civilizat şi organizat. Bineînţeles, va fi contra cost, aşa cum am discutat şi cu cei care aveau maşinile expuse la vânzare şi dânşii sunt de acord să se întâmple acest lucru. Cel mai probabil se va întâmpla luna aceasta, dacă vremea ne va permite. Încă nu s-a stabilit costul, va fi stabilit de regulamentul de parcări, pentru că se lucrează şi la acesta. Acest târg va fi amenajat în zona Dedeman – Alum. Acolo avem o suprafaţă unde putem amenaja în condiţii civilizate. Suprafaţa este destul de mare şi putem poziţiona undeva la 50-60 de autovehiculele”, ne-a spus viceprimarul Dragoş Simion.