Ultramaratonistul tulcean Sorin Andrici a alergat 288 de kilometri în 43 de ore, stabilind un nou record personal la Campionatul Mondial pe echipe de Backyard Ultra. Performanţa sa reprezintă a treia cea mai bună distanţă înregistrată de un român în istoria acestei competiţii. România a fost reprezentată pentru prima dată la Campionatul Mondial cu o echipă naţională, formată din 15 sportivi, şi s-a clasat pe locul 24 din 74 de ţări participante. Fiecare dintre cele 74 de ţări înscrise a alergat pe propriul teritoriu, însă startul s-a dat simultan la nivel mondial, la aceeaşi secundă pentru toţi concurenţii.

Competiţia presupune parcurgerea unei bucle de 6,706 kilometri în fiecare oră, cursa continuând până când rămâne un singur alergător în picioare.

Sorin Andrici a avut un rol dublu în această reuşită, fiind şi unul dintre pilonii care au făcut posibilă formarea acestui lot naţional. Calificarea sportivilor în echipa naţională s-a realizat în urma unor competiţii dure de selecţie, una dintre cele mai importante desfăşurându-se chiar la Tulcea. Este vorba despre concursul Backyard Ultra Tulcea – „The Last Survivor from Romania”.

„Mă bucur enorm că am reuşit, prin organizarea concursurilor de la Tulcea, dar şi a altor competiţii, să pun umărul la formarea şi consolidarea lotului echipei naţionale. Faptul că am obţinut a treia cea mai bună performanţă din istoria României în Backyard Ultra este o mândrie, dar cea mai mare bucurie este că fiecare dintre cei 15 sportivi a dat totul pe traseu. Am demonstrat că România are un potenţial uriaş, învingând ţări mult mai experimentate. Acest loc 24 este rodul muncii, ambiţiei şi al sacrificiului fiecăruia dintre noi”, ne-a declarat Sorin Andrici.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.