Reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea Sanitară Tulcea au solicitat Primăriei municipiului acordarea avizului necesar organizării unui protest în data de 14 ianuarie în Piaţa Civică. Sindicaliştii din sănătate sunt nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu majorează salariile de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022.

Preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Tulcea, Angela Atanasof, spune că unii dintre parlamentarii tulceni şi-au exprimat deja susţinerea în ceea ce priveşte revendicările prezentate.

„Luni seara am trimis primăriei o solicitare privind acordarea avizului ca să putem protesta în Piaţa <<Mircea cel Bătrân>>. Iniţial am  spus că vom protesta în faţa prefecturii, doar că arhitectura de acolo nu ne permite să respectăm măsurile epidemiologice. În funcţie de rezultatul pe care îl vom primi de la primărie, dacă suntem autorizaţi, sau nu, vom organiza protestul. Deocamdată am discutat cu domnii deputaţi ai PNL Tulcea, le-am prezentat solicitările noastre şi ne-au spus că o să se aplece cu atenţie asupra lor. Nu am reuşit să discutăm şi despre concluzii. Protestul este pentru a atrage atenţia asupra faptului că ni se fac nişte nedreptăţi”, a precizat preşedintele Angela Atanasof.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.