Atleţii de la ACS Delta Chilia Veche au participat, week-end-ul trecut, la prima competiţie sportivă de anul acesta, Cupa Bistriţei, desfăşurată la Bacău, obţinând rezultate frumoase. Astfel, Antonio Axentiev a reuşit să obţină medalia de aur la Juniori 3, la proba de aruncare a greutăţii 4 kg, reuşind să obţină un record personal de 15,65 metri. La juniori 2, la proba de greutate 5 kg, sportivul a reuşit să se claseze pe cel de-al treilea loc al podiumului, reuşind şi de această dată să obţină un record personal de 13,98 metri. De asemenea, Alin Şavlovschi a reuşit să obţină două medalii de aur la probele de 1.500 m şi 3.000 m, la Juniori 3.

„A fost o participare foarte numeroasă, s-au comportat foarte bine copiii. Alin Şavlovschi a câştigat la Juniori 3 cursa de 1.500 m şi 3.000 m, iar Antonio Axentiev şi-a făcut un record personal, la greutate 4 kg. M-am aşteptat ca sportivii să urce pe podium. Axentiev era favorit, avea şi cea mai bună aruncare a anului trecut la copii 2, acum şi-a îmbunătăţit aruncarea. A aruncat şi cu greutate mai mare, la juniori 3, pentru a vedea cum se comportă şi a fost un rezultat bun. Alin a alergat foarte bine la proba de 3.000 m şi este în baremul unde ne-am propus să vină”, ne-a declarat antrenorul sportivilor de la ACS Atletic Delta Chilia Veche, Sandu Nicolae.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.