Tulcenii s-au programat în număr semnificativ pentru etapa a doua a vaccinării anti-Covid, locurile fiind ocupate până la sfârşitul acestei luni. De altfel, peste 11.000 de persoane şi-au exprimat dorinţa de a se imuniza.
„Avem toată săptămâna ocupată şi s-au făcut programări până la finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. În urma centralizărilor întocmite la nivel judeţean avem în evidenţă 20.817 de bolnavi cronici sub 65 de ani, din care au solicitat vaccinare 2418. Persoane cu vârste peste 65 de ani avem un total de 40.247 şi au solicitat vaccinarea 5611. În legătură cu personalul angajat în domeniile esenţiale, în prezent avem centralizate 5.736 de persoane din care doresc vaccinare 3403. Astfel că, procentual, avem pe judeţ solicitări de 17,11%”, ne-a declarat directoarea DSP Tulcea, Mihaela Nicolau.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.